Nu aş fi avut nimic de comentat dacă cenzura ar fi fost exercitată de oameni cu oarecare orizont cultural. La noi, cenzura era făcută de politruci care-şi dădeau o aşa de mare importanţă, că tremura toată lumea în faţa lor, mai ales, când deciziile lor nu erau argumentate în nici un fel.
Ei spuneau doar atât:
- Ce vor zice tovarăşii?
- Credeţi că tovarăşului îi place?
- Tovarăşi, nu prea e bine.
- Mai trebuie încă lucrat, tovarăşi.
- Nu merge, tovarăşe, nu merge!
- Nu e pe linia partidului, tovarăşi.
- Ce vrei să spui cu asta, tovarăşe?
- Dacă mă gândesc bine, nu.
Cel ce se ocupa cu cenzura era un om care se considera important şi era important. Era tor timpul încruntat. Deasupra capului său era sabia lui Damocles, căci la cea mai mai mică eroare el zbura de pe post şi neavând o meserie, mergea la munca de jos, fără şansa de a se reabilita în ochii mai marilor săi. Era cenzură la teatru, înainte de premieră se făcea vizionare.
Era cenzură la editură şi dacă se tipărea totuşi ceva nepotrivit, totul era dat la topit.
Era cenzură la ziare şi nu trebuia să treacă nimic nepotrivit legat de conducerea partidului şi poze cu ei.
Era cenzură la partid, căci informările politice erau văzute şi corectate de cel cu propaganda.
Era cenzură la televiziune şi la radio, toate materialele care se citeau erau trecute prin filtru.
Dacă trecea vreo producţie literară ceva mai îndrăzneaţă, se făceau corecţii sau redactorul era înlocuit, aşa cum s-a întâmplat cu publicarea a două poeme de Ana PLANDIANA într-o revistă literară pentru tineret.
Au fost şi situaţii în care au trecut şi materiale, nu subversive, dar ceva mai dure la adresa regimului. Voi da un exemplu, cu o piesă a lui CARAGIALE în care un actor, făcea gesturile pe care le făcea şeful partidului când ţinea cuvântări lungi, plicticoase pe la plenare şi congrese. Lumea se tăvălea pe jos când vedea aşa ceva. Este chiar înregistrată piesa la TVR. Personajul din piesă citea un ziar. Nu spun mai mult, dar cei ce ştiu comediile marelui CARAGIALE ştiu la ce mă refer.
La noi era unul DULEA care răspundea de cenzură şi despre care scriitorii nu auveau deloc cuvinte măgulitoare. Numai că el a fost câinele credincios al propagandei comuniste, care nu a lăsat să treacă pentru a se propaga acele idei pe care el le considera periculoase pentru orânduirea noastră de stat. Acum, dacă s-ar publica toate acele materiale ar părea anoste, căci azi toată lumea are voie să spună ce doreşte, nemaifiind cenzură de nici un fel. Atunci însă, era cu totul altceva.