Aşa cum se întămplă cănd mergem la sală şi lucrăm o anumită categorie de muşchi, în mod obligatoriu vor mai fi antrenate şi alte categorii, probabil nu la aceeaşi intensitate, tot aşa şi cănd se fac cheltuielile, este foarte dificil să spunem că cutare cheltuială a fost făcută pentru a creşte fiabilitatea produsului, căci aşa cum am mai zis, cănd urmărim să creştem fiabilitatea se mai întămplă multe alte chestiuni, unele mai plăcute, altele mai puţin plăcute.
Va trebui să facem o serie de convenţii pentru a separa cheltuielile destinate calităţii de celelalte cheltuieli. Se ştie că un produs, înainte de orice, trebuie să fie funcţional, adică să facă funcţia pentru care a fost proiectat, ceea ce este esenţial în abordarea problemei calităţii unui produs. Vorbim despre calitate numai dacă avem produsul făcut care execută funcţia pentru care a fost proiectat. El va avea un nivel minim de calitate, căci altfel nu ar funcţiona. El trebuie să aibă şi o durată minimă de funcţionare, iar efortul de utilizare trebuie să fie unul normal. Numai dacă avem un astfel de produs începem să consemnăm cheltuielile de calitate, altfel nu.
Să presupunem că avem un cuţit de curăţat cartofii. Este funcţional şi 1.000 de gospodine l-au cumpărat şi-l folosesc, exact cum scrie în prospect, adică 365 de zile, iar cantitatea de cartofi curăţată pe oră este de 5kg fără a face bătături la măini. Acest cuţit de tăiat cartofi are nivelul de calitate de bază, obligatoriu pentru a fi utilizat în raport cu funcţia pentru care a fost creat. Deci, toate cheltuielile cu realizarea lui sunt cheltuieli de producţie, nu sunt cheltuieli şi cu calitatea sa.
Numai dacă vrem:
- să crească durata de funcţionare peste 365 zile,
- să scadă efortul ca să se cureţe 7 kg de cartofi pe oră,
- să scadă greutatea cuţitului,
- să fie mai frumos,
- să i se schimbe forma,
toate cheltuielile care se fac vor fi cheltuieli ale calităţii produsului, căci au ca efect direct creşterea calităţii produsului. Nu sunt cheltuieli ale calităţii cuţitului de curăţat cartofi acele cheltuieli care se fac cu achiziţionarea de utilaje, cu pregătirea de personal care au rolul de a produce exact tipul de cuţit iniţial, chiar dacă randamentele utilajelor şi productivitatea personalului sunt net superioare. Ele nu contribuie cu nimic la perfecţionarea cuţitului, deci nu sunt cheltuieli cu creşterea calităţii produsului.
Pentru produsele software, găndirea este aceeaşi.
Dacă un dezvoltator are de făcut un program care adună două numere şi scrie instrucţiuni pentru:
- introducerea celor două numere,
- efectuarea calculului,
- afişarea rezultatului,
tot ce cheltuieşte pentru a face acest program minimal, dar funcţional, nu sunt deloc cheltuieli şi cu calitatea, căci dacă elimină o singură linie din textul acesta, nu va mai obţine realizarea obiectivului propus, căci nu s-ar mai iniţializa variabilele sau nu s-ar face calculele sau nu s-ar afişa rezultatul.
Vor apare cheltuieli pentru calitate, dacă:
- se introduce o secvenţă de validare a datelor,
- se introduce secvenţa care permite reluarea prelucrării,
- se doreşte salvarea problemei, prin stocarea datelor undeva,
- se doreşte tipărirea rezultatelor,
- se implementează şi alte operaţii cu două numere,
- se face generalizarea spre un şir de elemente.
Cheltuielile vor fi făcute separat de ceea ce s-a cheltuit pentru a face produsul software minimal. Tot ceea ce am enumerat se leagă şi de fiabilitate dacă vorbim de validarea datelor, dar şi de generalitate, dacă implementăm mai multe operaţii sau operaţii pe şiruri de date.
Costul calităţii trebuie văzut din perspectiva:
- calculului pe măsură ce se fac cheltuielile cănd produsul existent se perfecţionează,
- estimării costului pentru creşterea calităţii unui produs careva fi realizat în viitor.
Pentru ambele situaţii există modalităţi specifice de abordare. Este necesar ca la nivelul organizaţiilor care dezvoltă software să se procedeze la înregistrarea cheltuielilor cu mare atenţie, ţinănd seama de destinaţii pentru a avea o imagine clară pentru fiecare capitol de cheltuială. Dacă vor exista date suficiente, se va construi modelul de prognoză pentru costul calităţii, pe baza complexităţii produsului software ce va fi realizat.
Ar fi foarte bine dacă la studiul contabilităţii s-ar preda distinct cursuri destinate costului calităţii, pentru a-i învăţa pe contabili să reflecteze căt mai fidel în scriptele lor efortul de creştere a calităţii, lucru ce trebuie preţuit peste tot, pentru că eforturile de creştere a calităţii produselor software reprezintă motorul de dezvoltare al informaticii dintotdeauna.
Modelul pentru costul calităţii unui produs software existent CQS, este dat de relaţia:
CQS=SUMA(Chi), i=1,2,3,. . . , n
unde:
n - numărul de cheltuieli care se fac,
Chi – cheltuiala i cu creşterea calităţii.
Modelul de estimare a costului calităţii software CEQS este dat de relaţia:
CEQS= a*(exp) ^b*x
unde:
a,b - coeficienţii modelului,
x - complexitatea estimată a produsului software.
Să nu creadă cineva că modelul pentru estimare se va suprapune ca rezultat cu costul efectiv, adică
CQS = CEQS.
Se va vedea că de foarte multe ori costul estimat este şi de 10 ori mai mic decăt costul calităţii efectiv. Nu trebuie să ne mire nimic, pentru că omul nu a găsit în imperfecţiunea modului său de a găndi şi de a vedea lumea, un model mai bun, căci omul ce vede aia face, iar raţionamentele omului sunt vulgare, simpliste, bizare, aiuritoare şi distructive.