Pe vremea bolşevismului crunt, era un ziarist Sorin TOMA care a scris un articol în oficiosul partidului comunist Scânteia, intitulat Poezia putrefacţiei şi putrefacţia poeziei, articol care a avut drept consecinţă scoaterea poetului Tudor ARGHEZI din literatură. Articolul meu se numeşte Calitatea planificării şi planificarea calităţii.
Despre planificarea calităţii am scris deja. Dar despre calitatea planificării voi scrie acum. Multă lume a crezut că planul este foarte bun:
- oricine l-ar face,
- orice metode ar folosi,
- de la orice ipoteze s-ar pleca,
- oricum s-ar prezenta.
Viaţa a arătat că nu este aşa. un plan este bun dacă este gândit bine, dacă pleacă de la premise realiste, dacă există resurse de îndeplinire şi mai ales dacă obiectivele reuşesc să mobilizeze masele care să-l ducă la îndeplinire. Au existat planuri proaste la noi. Planificarea de a face livezi de portocale în Bărăgan a fost un capitol de plan prost. Chiar planificarea realizării canalului Dunăre-marea Neagră unde şi-au lăsat oasele mii şi mii de deţinuţi politici în timpul lui Dej a fost un capitol de plan foarte prost.
Problemele de calitate ale planificării sunt:
- caracterul ştiinţific,
- utilizarea de metode cantitative,
- realizarea variantelor de plan,
- definirea obiectivului unic,
- maximizarea utilizării resurselor,
- fundamentarea proceselor,
- alegerea variantei de plan.
Numai nun proces de bun pentru realizarea calităţii unui plan va duce la un plan de bună calitate. Este necesar în acest sens:
- să se identifice clasa de care aparţine produsul software a cărui calitate se planifică,
- să se măsoare niveluri de calitate ale unor produse deja în funcţiune,
- să se stabilească gradul de satisfacţie al clienţilor pentru respectivele produse,
- să se identifice profilul unui produs software ideal şi reprezentativ al clasei,
- să se definească unele dintre coordonatele de calitate ale produsului ce va fi realizat.
Fără a folosi un aparat statistic adecvat, fără a expune argumente şi fără a face demonstraţii exacte de calcule de eficienţă, calitatea procesului de planificare are de suferit. Pe vremuri când în Facultatea de Cibernetică se făcea la greu planificare, i-am pus în mână unui planificator descriptivist de profesie o carte de planificare tradusă în limba franceză, dar publicată la Moscova, pe care o cumpărasem de la Librăria KRETZULESCU, în care era matematică la greu. Descriptivistul s-a uitat la ea ca la felul al VII-lea şi mi-a mulţumit. Nu-mi amintesc să fi folosit-o, nu de alta, dar băiatul acela era politruc şi nu le avea cu matematica. Planificatorii noştri mioritici vorbeau că şi francezii fac planificare, numai că uitau să spună că francezii aveau nişte modele econometrice cu mii de variabile, pe care le utilizau în a stabili planurile lor cincinale şi nu făceau ca noi, să scoată datele din burtă, după care să-i tragă de urechi pe cei ce nu realizau şi nu depăşeau planul anula sau pe cel cincinal.
Deci: calitatea planificării trebuie urmărită cu mare atenţie, căci numai aşa se va obţine acel sistem de niveluri planificate ale caracteristicilor de calitate ale produsului software care să-l facă utilizabil şi competitiv în piaţă.