Despre ortogonalitatea software am scris împreună cu Daniel MILODIN destul de multe articole. El a făct şi o teză de doctorat referită prin:
Daniel MILODIN – Ortogonalitatea entităţilor text, susţinută în ASE, Bucureşti la data de 20.11.2009 Ortogonalitatea este caracteristica de calitate software prin care se măsoară cât de diferite sunt două sau mai multe produse software între ele.
Acum când există Internetul şi este posibilă preluarea mai mult sau mai puţin autorizată de componente software realizate de alţii, este important să se vadă cât de diferite sunt produsele, adică, dacă autorii au preluat sau nu componente realizate de alţii.
Orice program este privit ca un text. Textul este format din cuvinte. Cuvintele aparţin unui vocabular. Când se compară textele se compară sub-vocabularele utilizate pentru a le realiza. Fie textele:
Textul-1: Ana are mere.
Textul-2: Nicolae merge cu bicicleta.
Dacă vom compara textele Text-1 cu Text-2 se observă că sub-vocabularele lor sunt total diferite, adică cele două texte sunt ortogonale. Deci, două texte sunt ortogonale 100% dacă intersecţia sub-vocabularelor lor dau mulţimea vidă. Fie textele:
Textul-3: Ana are mere frumoase şi coapte în coş.
Textul-4: Lenuţa are pere frumoase şi gustoase în coş.
Aceste texte au în comun cuvintele: are, frumoase, şi, în, coş.
Cuvintele care diferă sunt: Ana, Lenuţa, mere, pere, coapte, gustoase.
Sub-vocabularul SV-1, din Text-1 este: Ana, are, mere, frumoase, coapte, în coş.
Sub-vocabularul SV-2, din Text-2 este:Lenuţa, are, pere, frumoase, şi, coapte, în, coş.
Dacă facem reuniunea celor două sub-vocabulare se obţine: Ana, are, mere, şi, frumoase, în, coş, Lenuţa, pere, gustoase. Deci reuniunea celor două sub-vocabulare are 10 cuvinte. Cu cât sun mai multe cuvintele comunie cu atât ortogonalitatea este mai mare. Cu cât sunt mai diferite cuvintele din sub-vocabularul reuniune utilizate în texte, cu atât sunt mai ortogonale. Pentru cazul celor două texte, elementele comune sunt: are, frumoase, şi, în, coş. sunt în număr de 4.
Vom construi indicatorul de ortogonalitate H, prin formula:
H(T1,T2) = 1-K/RS
Unde:
T1 - primul text
T2 - Al doilea text
K - numărul cuvintelor comune celor două sub-vocabulare
RS – numărul cuvintelor din vocabularul reuniune.
Pentru exemplul dat:
K(Text-1, Text-2)= 1- 4/10=0,6
După cum am stabilit, K(Text-1, Text-2) este mai mic decât 0,78 deci textele nu sunt ortogonale.
Pentru a studia ortogonalitatea se construiesc şi alţi indicatori, care iau în considerare multe caracteristici de definire a textelor, fără ca unul dintre indicatorii definiţi să fie perfect, mai toţi fiind afectaţi de caracterul compensatoriu, ceea ce nu este deloc foarte bine, căci apare riscul ca texte care ar fi ortogonale la o adică, să conchidem în mod eronat că nu sunt ortogonale şi invers.