Cei ce construiesc reţele Intranet şi aplicaţii pentru ele, chiar cred că au dat marea lovitură a vieţii lor. Există un proverb machedonesc, care zice că dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de c-c-t, totul c-c-t se numeşte. Aşa şi cu Intranetul. Dacă într-o reţea intranet de 1.000 de calculatoare unul se leagă la Internet, totul Internet se numeşte.
După mine, cine vrea aplicaţii Intranet să le facă, dar musai să ia mii de măsuri care să elimine acea legare a unui singur computer la Internet orice-ar fi. Dacă n-o face, tot Intranetul lui s-a dus pe apa sâmbetei.
Aplicaţiile Intranet sunt:
- speciale prin prelucrările pe care le efectuează,
- fiabile,
- interdependente,
- neportabile,
- complete din punctul de vedere al prelucrărilor,
- continue ca fluxuri de prelucrare,
- secrete în raport cu cerinţe exterioare,
- prietenoase prin interfeţe şi modalităţi întrerupte temporar de lucru,
- sigure prin modul în care se fac arhivările şi copiile.
La viaţa mea am văzut o serie de aplicaţii Intranet cu aspect caricatural, căci Intranet era doar 90% din reţea, în rest apăreau puncte mixte şi mi se zicea că acolo se produce separarea perfectă, dar eu nu cred niciodată că în punctele mixte un operator nu-şi clăteşte ochiul la un film porno de pe Internet, cu toate riscurile acelui transfer de fişiere.
Cine vrea aplicaţii Intranet va trebui ca asemenea croitorului din poveste, să măsoare de 10 ori şi să taie o dată, căci altfel bagă banii în nişte chestii de maximă inutilitate, căci 99% Intranet şi 1% Internet, înseamnă de fapt 100% Internet. Punct.