|
Moașa Lina avea două capre. Le ducea prin toţi mărăcinii. La prânz le mulgea în căniţa legată la brâu cu o sfoară înnădită. Seara venea cu caprele. Le ducea în ţarc și a doua zi o lua de la capăt. Nu mai avea nici un dinte în gură moașa Lina. Barba îi tremura. Zilele îi treceau una după alta și numai la supărare, moașa Lina blestema cu foc. Zicea moașa Lina:
- Focul s-o ardă, cum a ars biserica de la Costești!
- Praful să se aleagă de ea și de tot neamul ei!
- Să nu mai vadă lumina soarelui!
A mai zis moașa Lina și altele, iar unele s-au adeverit. Lumea deja se speria. Credeau în puterile ei. Nu se știa de unde venea ea și mai ales ce gândea. Fiica ei povestea că bărbatu-său o pedepsea din nimic și a rămas cu dureri. Se spunea că și mămica ei tot așa era, cu cană și cu capre. Se moștenise ceva. Toţi din neamul lor erau oameni de înţeles, la locul lor.
|