Tușica

Iar a venit tușica pe la noi. Mama robotea prin casă, căci la cinci copii gospodăria e grea. O trata pe tușica cu dulceaţă de gutui dintr-un borcan mare ca de murături.
- Aurico, să-ţi spun ce-am păţit.
- Ce ai păţit, tușico?
- Ieri știam când vine proasta aia de noră-mea de la muncă. Am scos o masă pe verandă. Am acoperit-o cu un tișlaifăr brodat. M-am urcat în pod și mi-am coborât coșciugul. L-am pus pe masă. M-am îmbrăcat frumos. Am aprins câteva lumânări într-un borcan cu apă. M-am urcat în coșciug. Am pus mâinile pe piept și am așteptat.
- Chiar așa, tușică?
- Păi cum? Și a venit proasta. S-a apropiat de coșciug și a zis:
- Bine că muriși, scorpia dracului!
- Râdea ca nebuna, Aurico. Atunci m-am ridicat în capul oaselor și i-am zis: să pleci din casa mea fire-ai a dracului de matracucă! Acum să pleci! A plecat cu coada-ntre picioare.
- Ionel, ce a zis Ionel?
- Ce să zică, Aurico, ce să zică? A încălecat pe bicicletă și a plecat la bodegă. Aia a făcut Ionel al meu, Aurico.
- Lasă, tușico, lasă! Găsește el pe alta care să fie cum vrei tălică.
- Să te audă Dumnezeu, Aurico! Sunt grele bătrâneţile.
După ce și-a mâncat dulceaţa de gutui, tușica s-a ridicat, s-a îndreptat de spate și a plecat de la noi sprintenă și cu mers apăsat de olteancă aprigă.