|
Fie vară, fie iarnă, ea mergea desculţă. Trecea prin faţa curţii noastre cu o paporniţă de rafie în mâna dreaptă. Avea rochii de mătase în culoarea zisă de Maica Domnului. Noi âi spuneam sfânta și-i ziceam sărut mâna. Ea ne răspundea privind înainte. Mama zicea că femeia aceasta fusese măritată și bărbatul ei o bătea lovind-o numai în cap.
Când treceam prin faţa curţii ei o vedeam cu mătura în mână și-și curăţa curtea. Unii copii aruncau gunoaie. Ea ieșea cu mătura și cu fărașul de le aduna. Nu scotea o vorbă măcar. La ea la poartă era un frasin. Sub frasin era un petic de pământ care rămânea uscat oricât de mult ar fi plouat. Nimeni nu știa de ce se întâmplă așa ceva.
Peste ani, femeia a plecat în lume. Era tot desculţă, tot îmbrăcată în rochie lungă de mătase. Rochia era de culoare roz. Baticul era din același material, legat în faţă ca florăresele. Casa ei a devenit o paragină. Au venit buldozerele și au dărâmat-o. Unii spun că sub frasin era o comoară. Acum, aurul strălucitor de acolo, este în vitrinele de la muzeu, pentru gură-cască.
|