|
Mama, Dumnezeu s-o ierte, avea o vorbă:
- A fi om e lucru mare, a fi prost, nu-i de mirare.
Ori de câte ori vedeam un om cu minte puţină, mă gândeam la această zicere a mamei. Când am mers la un prieten care făcea cercetare, aqm vrut să folosesc calea bătătorită de mine în cel puţin douăzeci de ani. Am avut o surpriză. Se pusese un gard şi un portar cerea legitimaţie de intrare. M-am dumirit repede. Venise un director politruc, pe care îl şi ştiam. Era un prostovan şi jumătate. Nici nu m-am mirat că doar atât îi bubuise mintea. A mai făcut el şi alte ghiduşii. N-a făcut prea mulţi purici, căci tot ai lui l-au schimbat când a văzut ce piedici îşi punea singur, lovindu-se cu stânu-n dreptu.
Nu a fost el nici primul şi nici ultimul prost pe care l-am văzut. Stând la coadă la ziare, un tip mi-a zis că dacă prostia ar durea, nici nu s-ar mai dormi din cauza urletelor unor indivizi care suferă de respectiva maladie. Aşa şi este, dar este trist că prostia nici nu doare, nici nu miroase şi nici nu zumzăie. I se văd doar consecinţele, iar nevinovaţii pătimesc sărmanii din cauza suferinzilor de prostie.
|