PPe un perete din amvonul bisericii de la noi din mahala era o pictură cu o femeie și un bărbat îmbrăcaţi în costume naţionale. Nici o biserică din oraș nu avea așa ceva. Am întrebat-o pe mama:
- Cine este femeia din pictură? Dar bărbatul cine este?
- Ea era una care făcea pomeni, care era milostivă. Se purta ca o sfântă.
- Așa a fost mereu?
- E, na! N-a fost așa dintotdeauna.
- Ce a apucat-o?
- Zice gura lumii că a făcut un mare păcat la viaţa ei. A vrut să fie iertată.
- A fost iertată?
- Nu. Nu a fost iertată. Când a căzut la pat, a zăcut și nu și-a dat sufletul decât după ce a mâncat-o viermii. Gura lumii zicea că tot a strigat un nume de femeie, să vină s-o ierte.
- A venit femeia aceea?
- Nu. Nu a venit.
- De ce să vină?
- Eu știu? Nu știu. Acum ce te-a apucat? Nu le știu eu pe toate.
Nu am înţeles prea mare lucru. Fiecare chestie are istoria ei. Totul este să știm suficiente detalii. Când s-a renovat biserica, s-au făcut alte picturi. Au dispărut cei doi de pe pereţi ca și cum nu ar fi existat.
|