Păpuşa

Sora mea primise ca temă de lucru manual să facă o păpuşă. La noi în neam, lumea lasă cam toate pe ultima clipă. Era duminică spre seara şi păpuşa trebuia dusă la şcoală luni dimineaţa. a început să plângă sora, aşa din senin. A întrebat-o tata ce are. Ea a povestit printre sughiţuri şi lacrimi care-i curgeau şiroaie. Tata i-a zis cu blândeţe:
- Hai, Lenuţo, s-o facem.
A luat pânză. A decupat capul. A decupat corpul. Noi aveam maşină de cusut cu picior, pentru cismărie. A cusut la maşină. A umplut cu cârpe capul şi corpul. De la mama a luat mătase şi i-a pus păr păpuşii. Apoi a desenat ochii, sprâncenele, nasul şi gura.
- Cum trebuie s-o îmbraci?
A întrebat tata.
- Să fie ţărăncuţă. A răspuns sora-mea.
- Femeie, adu-mi din vechiturile tale!
S-a adresat tata către mama. I-a adus un săculeţ cu tot felul de petice şi cusături de la iile şi fotele pe care bunica le purtase cândva şi pe care mama nu le aruncase cu totul. A ales de acolo câte ceva şi a făcut ie, zăvelci şi maramă pentru păpuşă. tata era cizmar. Nu i-a fost greu să-i facă opincuţe păpuşii. Mie mi-ar fi plăcut să aibă şi un fuior şi să toarcă. Era deja târziu şi am tăcut. Peste ani l-am întrebat de ce nu i-a pus păpuşii fuior.
- Dacă-mi cerea, îi puneam.
Răspunsul nu m-a mirat, pentru că ştiam că atunci când vrea să facă ceva, tata chiar face lucrul ca lumea. Lui nu-i plăceau deloc jumătăţile de măsură.