|
Eram copil. Căscam gura în Piaţa Mare la un nene care avea un borcan mare de murături în braţe. Era vânzătorul de lozuri în plic. Urla din toţi rărunchii:
- Loz în plic, loz în plic, dai trei lei și iei cât vrei.
În borcan mai avea doar un singur loz. În faţa mea era un bărbat cu femeia lui. El dorea să cumpere biletul. Ea nu-l lăsa. S-au împuns mult cei doi. Ca din senin, a apărut un zdrahon de bărbat, cu haine ponosite. A dat trei lei, a cumpărat acel ultim loz. L-a desfăcut urgent, rupându-l în dinţi. Când a citit, a rânjit arătându-și toată fasolea și a chiuit. I-a cerut vânzătorului suta de lei, cât scria pe lozul câștigător.
Am văzut atunci pe bărbatul care-și dorise să cumpere lozul, cum s-a înfuriat pe femeie, i-a cârpit două perechi de palme și a tras-o din mulţime ca pe un sac de cartofi.
Au dispărut, În mulţimea pestriţă.
|