Inelele

Eram obligat să modific distanţa focală de la aparatul meu foto pentru a realiza diapozitive cu pagini de imprimantă pe care erau programe FORTRAN și COBOL. Am mers la un atelier cu ingineri, cu strunguri și cu freze. Am explicat. Mi s-a spus că este imposibil de făcut inelele pe care să le interpun între aparatul foto și lentilă. Nu m-am descurajat. Am mers la un prieten care cunoștea un meseriaș bun. Omul a privit schiţa. A demontat lentila de aparatul foto. A imaginat cam cum ar veni acele inele și mi-a zis că fără 5.000 de lei nu mi le face nimeni. Eram dispus să dau 2.000 de lei, dar 5.000 de lei mi se păreau prea mulţi bani.
S-a întâmplat să ajung cu aparatul pe la consignaţiile din Centrul Vechi. Am intrat într-un magazin. Mi-am spus oful și vânzătorul mi-a zis că foarte rar vin astfel de inele, iar cele care vin, nu sunt pentru aparate foto rusești cum am eu. M-a apucat regretul că nu am cumpărat inelele din URSS când am fost în excursie, dar mi s-au părut prea scumpe. Când mergeam eu așa, descumpănit, am ajuns pe șelari. Acolo era un atelier de reparat obiecte casnice, printre care și mașini manuale de tocat carne. Parcă împins de o forţă necunoscută, am intrat în atelier. Am explicat ce vreau. Meseriașul mi-a cerut aparatul. I l-am dat. a demontat lentila. A reţinut-o și mi-a zis să vin după o oră. M-am plimbat prin oraș și-mi construiam scenarii care mai de care mai sumbre. După o oră m-am întors.
- Dă-mi aparatul.
Meseriașul a scos trei inele, le-a montat rând pe rând. Erau din bronz. Le-am făcut proba la toate. Funcţionau perfect.
- Cât fac?
- 50.
I-am dat meseriașului 100 de lei.
- Sunt pentru o bere bună.
Am plecat încântat. A fost una din zilele mele norocoase. Din clipa aceea am realizat ceea ce mi-am propus, adică să fac materiale didactice pe cont propriu. Era una din ambiţiile mele de om zbuciumat.