Genuflexiuni

Pe când eram elev de liceu în clasa a VIII-a, aveam un coleg cu un an mai mare, un pic mai special. Seară de seară făcea genuflexiuni încât transpira așa de mult că-și storcea treningul. Se zicea că avea o problemă la un picior. Dacă n-ar fi făcut acele genuflexiuni, piciorul bolnav nu s-ar mai fi dezvoltat și devenea un infirm. L-am admirat pe colegul meu, căci făcea atletism. Executa sărituri în înălţime și bătaia o avea exact pe piciorul bolnav. Devenise campion pe liceu la această probă.
După ani și ani, când am ajuns student, l-am întâlnit. Era la o altă facultate. Am intrat în vorbă cu el. l-am întrebat dacă și acum mai face genuflexiuni. S-a mirat că nu uitasem acest detaliu. Continua același ritual și am aflat că avea și medalii la săritura în înălţime.
Ori de câte ori ne vedeam, ne salutam, schimbam câteva vorbe. Am avut mereu o admiraţie neţărmurită faţă de acest om, în primul rând pentru că avea o voinţă inimaginabil de puternică.