Geamul

Tata avea idei măreţe. până să vină comuniștii dorea să-și facă fabrică de încălţăminte. Cumpărase deja utilaje. Avea și un motor care să le pună în mișcare. Ca să vadă ce se întâmplă, dorea o încăpere separată cu un geam imens. Au venit comuniștii și visul tatei s-a năruit. Geamul acela imens zăcea rezemat de un perete într-o magazie. Nu mai știu cum s-a întâmplat, dar într-o zi am aruncat cu un lacăt vechi după niște curci și am nimerit geamul. S-a făcut ţăndări. Am adunat cioburile și le-am aruncat într-un colţ al curţii noastre nesfârşite. Am vrut să-i spun tatei despre isprava mea. Nu găseam momentul. Mi-am luat inima-n dinţi și într-o duminică m-am înfăţișat să vorbesc.
- Ia, zii, ce vrei?
Tăceam și nu știam ce să mai spun. Mă așteptasem să încep eu să spun povestea și după aceea să încasez porţia de dojană.
- Vrei motoreta, nu? Ia-o, dar fii atent! Ai două ore să te plimbi acolo pe terasament.
Am rămas mut. Am luat motoreta. M-am plimbat fericit. Peste ani, l-am întrebat de ce a procedat așa. A tăcut. Văzuse absenţa geamului. Numai faptul că venisem să-i spun a contat enorm. Oricum, fabrică nu mai construia, iar cioburile nu se mai lipeau. Faptul era consumat. Era o lecţie.