|
Petrică era noul soţ al vecinei. Nu știe nimeni de pe unde l-a pescuit. Era un bărbat cărunt. A venit și cu o fiică de vreo douăzeci de ani. Mama vitregă avea sub treizeci de ani. Primul lucru care l-a făcut Petrică a fost un gard înalt de doi metri, care separa curtea lui de curtea noastră. Nouă ne plăcea să sărim peste garduri. Acum ne era imposibil. Ne-am mirat noi copiii, s-au mirat și părinţii mei, dar s-au mirat toţi cei care ne călcau prin bătătură.
Petrică era un om rău. Odată când am dat un șut la minge a sărit la el în curte. Era și el pe acolo. L-am rugat să-mi dea mingea. A luat mingea, a băgat cuţitul în ea și mi-a aruncat-o peste gard. Nu i-am spus mamei, dar nici altă minge nu am mai avut să mă joc. El avea curci. S-a întâmplat că de mai multe ori, curcile lui au încercat să sară peste gard. Nu reușeau. Curcile își prindeau gâtul între uluci, se zbăteau și murau acolo agăţate în gard.
Petrică nu a îndrăznit niciodată să discute nici cu noi și nici cu părinţii mei despre curci. Se supăra, înjura, își lua mortăciunile și pleca. Când a vrut să ne cheme să ne dea pomană de Paști, nu ne-am dus. Nici cu fiul lui nu ne jucam. A încercat Petrică să vorbească cu tata. Nu s-a întâmplat nimic. Deși mama ne obrăznicea că nu-i zicem sărut mâna lui Petrică, nici bună ziua nu-i ziceam. Noi ziceam sărut mâna la toată lumea. Când trecea prin dreptul porţii noastre, intram pentru o secundă în curte. Ieșeam imediat și-l vedeam cum întoarce capul. Toţi copiii spuneau că e un om rău cum nu mai văzusem printre bărbaţii din mahalaua noastră.
|