|
Erau oameni bătrâni și fără minte. Coana Sevastiţa avusese cârciumă. Stelică avusese și el cârciumă. Marinică făcea pe cârciumarul. Nu era de meserie. Erau fosrte apropiate cârciumile, dar și beţivi erau gârlă. Când au venit comuniștii, s-a dus pe copcă cu cârciumile. Vindeau sare, vindeau pâine, dar vindeau pe sub mână și câte o cinzeacă de ţuică la împătimiţi. Doar coana Sevastiţa vindea ţigări Carpaţi și Naţionale. Coana Sevastiţa îl ura pe Stelică. Stelică îl ura pe Marinică. Marinică o ura pe coana Sevastiţa. Așa fusese și în vremurile când le mergeau bine cârciumile cu ţuică, vin, verde și mastică.
Se zicea că Marinică a denunţat-o la miliţie pe nevasta lui Stelică pentru că vinde ţuică. Un ofiţer s-a dus îmbrăcat în ţăran, a cerut ţuică, femeia l-a servit. A venit duba. A luat-o și a făcut pușcărie un an și jumătate. Stelică a damblagit. După ce a venit de la pușcărie, femeia era deja potolită. Marinică își transformase cârciuma în alimentară. Se vindea acolo și mălai. Erau cozi nesfârșite la mălai. Se vindeau două kile de om. Ca să-i fie ușor, Marinică nu mai cântărea. Vindea mălaiul la cutia de bomboane. Zicea el că o cutie face fix două kile. Nevasta lui Stelică a pus pe cineva să cumpere mălai. L-a cântărit și era doar un kil jumătate. Când data următoare se vindea mălai, tot așa la cutia de bomboane, a venit miliţia, l-a săltat pe Marinică și a stat el la zdup doi ani. Coana Sevastiţa s-a speriat. Şi-a închis șandramaua. Mi-a părut tare rău că de fiecare dată când mergeam să iau naţionale pentru unchiul vedeam o lampă frumoasă de tavan cu cristaluri și un ceas frumos de porţelan care ticăia pe un perete acoperit cu tapet.
|