Dovleacul

Fratele meu făcea controale pe la GAS-uri. A fost și la un GAS de pe lângă Pitești. De bucurie că au ieșit bine, le-au dat controlorilor câte un dovleac imens. A venit fratele meu cu dovleacul, mândru nevoie mare. Mama a tăiat, dovleacul, l-a curăţat de seminţe și de bale. L-a băgat la cuptor. Mirosea frumos în toată casa.
Când l-a scos din cuptor și s-a răcit un pic, m-am năpustit șsă mănânc dovleac copt. și prietenul meu de joacă a mâncat cu poftă mare multe felii, ca și mine. Toţi ai casei așteptau să mănânce dovleac după ciorbă și tocană, în loc de prăjitură.
Nu a trecut mult timp și am început să mă simt rău. Prietenul meu plecase, dar a venit mama lui și ne-a zis că se simte rău. Tata și-a dat seama că de la dovleac ni se trage, căci numai noi mâncaserăm. A intuit că dovleacul era cu problemă. Duminică fiind, antidotul era lapte crud. La ora aceea, numai nevasta lui nașul mai avea un rest de lapte crud. Tata a mers, a venit cu o ulcică cu lapte proaspăt. Am băut și eu și prietenul meu. Ne-am însănătoșit. Eu am dat vârtos la boboci, nu din cauza dovleacului, ci pentru că băusem lapte nefiert și știam cum se zbenguiau pisicile prin oalele niciodată opărite.


Înapoi