|
Oamenii se și văd îmbogăţiţi peste noapte din nimic. Nu știu cum a ajuns vorba despre mine cum că eu aș fi mare evaluator de timbre. Este adevărat că am cumpărat tot felul de cataloage și că știam multe despre preţuri, dar nimănui n-am spus că bagi câţiva lei în timbre și scoţi o mie de lei peste zece ani. Aveam un foarte bun prieten care mi-a arătat un teanc de clasoare pe care i le dăruise un unchi. Omul se și vedea proprietarul unui apartament de lux și al unei Dacii, toate cumpărate din timbre.
- Arată-mi un clasor, Emil, dragă!
- Uite!
Am deschis clasorul. Erau acolo numai și numai timbre căzute la plicuri de doi lei, care se vindeau pe la chioșcurile de ziare. I-am zis:
- Uite cum facem: eu te învăţ cum se evaluează și tu, dacă ai răbdare, faci munca și în final le și vinzi, dar să fii conștient că pierzi la fiecare timbru cam treizeci la sută.
- Bine.
I-am arătat cum se face. Se merge la catalog. Se identifică numărul timbrului. Se merge la lista de preţuri. Se vede preţul. Se taie o bucăţică de hârtie pe care se scrie numărul și preţul. Se procedează la fel pentru toate timbrele. L-am atenţionat că un preţ au timbrele neștampilate și cu totul altul este preţul timbrelor ștampilate. I-am dat toate materialele și l-am lăsat plin de entuziasm să-și evalueze comoara. După mine, tot teancul de clasoare nu sărea de 500 de lei adică sub 150 de dolari. Sunt sigur că el credea că acolo sunt timbre de zeci și zeci de mii de dolari.
După vreo săptămână am primit un telefon:
- Nelu, vreau să ne vedem.
- Bine, Emil.
Ne-am văzut într-o parcare. El avea o plasă cu clasoare. Mi le dădea cadou. I-am mulţumit, dar i-am zis că m-am lăsat de timbre. I-am sugerat să caute copii din bloc și să le dea lor. Cred că așa a făcut.
|