Cocoșul

Aveam niște vecini foarte diferiţi între ei. Unii erau buni, alţii erau răi. Noi creșteam găini, curci, raţe gâște. Aveam și un cocoș frumos, căreia mama îi zicea Terente. S-a întâmplat că într-o seară nu l-am mai găsit pe Terente. Ni-l furase careva. Ne luaserăm gândul de la el. Era într-o duminică mai spre seară, când un vecin, un fin de-al nostru și-a luat nevasta la bumbăceală. Femeia urla ca din gură de șarpe. Tata se îndrepta spre gard, să-i zică bărbatului s-o lase în pace. Atunci femeia i-a zis bătăușului:
- Fire-ai al dracului de borât! Lasă că te spun eu lui nașul că i-ai mâncat cocoșul!
- Ce-ai zis, Mario?
- Nimic, nașule, nimic.
De atunci, finii noștri nu ne-au mai călcat pragul și niciodată n-au mai primit de la noi măcar o coajă de pâine. Nici la sărut mâna nu le-am mai răspuns mama. Pe nași, nu-i fură finii, se știe!