Căsuţa

Profesorul Laurian F. era un om cu trei facultăţi și două doctorate adevărate, nu ca doctoratele din ziua de azi. Mă cunoșteam cu el din vremea când mergeam cu studenţii la practica agricolă. Spunea avalanșe de bancuri spumoase profesorul Laurian F.
După 1990 viaţa ne-a despărţit, el plecând la o universitate privată, la salariu mult mai mare. Ne-am regăsit la o expoziţie de pictură. Mi-a zis că și-a făcut căsuţă. Că este foarte mulţumit de căsuţa lui. Era neînsurat și nu am priceput ce-i trebuia lui o căsuţă cu patru dormitoare mari și frumoase. Era foarte entuziast profesorul Laurian F. și mi-a zis să merg să-mi arate căsuţa. Nu l-am refuzat și am stabilit să vină să mă ia din faţa blocului cu Mercedesul său ce ultimă oră. Așa s-a și întâmplat. Era fericit nevoie mare. și eu eram încântat căci întotdeauna am admirat pe cei care plantează un pom, fac o casă și au un copil.
Am ieșit din București. Credeam că profesorul Aurelian F. și-a făcut o vilișoară în afara orașului, la aer curat, unde nu e zgomotul citadin. Mașina a oprit într-un loc eașteptat. Era un cimitir. M-am desumflat instantaneu. Am ajuns cu el în faţa unui cavou impunător, cu multă marmură albă. A deschis o ușă grea metalică și cu vitralii. Am intrat acolo și în stânga, dar și în dreapta erau cele patru cripte. Pe lespedea uneia scria numele lui Laurian F. cu data nașterii, urmând ca restul să fie completat cândva.
Nu se oprea din vorbă profesorul. Era entuziasmat. Eu îl ascultam mut și mă gândeam că trebuia să-mi fi dat seama că după trei facultăţi și două doctorate, numai întreg nu mai rămâne omul. Trebuie să-i fileze o lampă. Mi-am reproșat în sinea mea că n-am fost în stare să decodez entuziasmul și să evit acea vizită, în acel loc și la acel moment. Norocul meu a fost că m-a adus acasă. I-am mulţumit și l-am lăudat, căci laude aștepta profesorul Laurian F.