|
Eu am mari aventuri despre ceștile cu cappuccino pe care le-am băut la viaţa mea. Aveam un musafir. L-am invitat la o cafenea peste drum de Cibernetică, pe Dorobanţi să-l servesc cu un cappuccino. Nu mai fusesem niciodată acolo. Vreau să te atenţionez, cititorule, că eu știu să fac diferenţa între un cappuccino bun și unul mizerabil. în zona acestui produs, nu există stadii intermediare. Ori este adevărat, ori este mizerabil.
- Două cappuccino, te rog.
I-am zis fetei care a venit să-mi ia comanda. Suspect de repede, ea s-a întors cu două cești. Nu era nimic de bun augur, căci plutea deasupra un guguloi de frișcă sintetică. Lichidul era de la pliculeţ din supermarket, la cincizeci de bani bucata. Am rămas dezamăgit, mai ales că o ceașcă cu acea porcărie costa undeva la douăzeci și cinci de lei. Profitul era de peste opt sute la sută. Lacomi, hoţi și tâmpiţi mai erau patronii cafenelei! Mi-am reprimat revolta. Nu aveam cum să mă dau în stambă, căci eram cu un musafir. Am plătit. Am lăsat ciubuc și am plecat.
A doua zi, am revenit singur. Am cerut un cappuccino. Am fost servit exact ca ieri. Am mers la bar.
- Ceea ce am eu în ceașcă nu e cappuccino.
- Dar ce este?
- Am să te rog să-mi prepari mie un cappuccino, dar să văr eu.
- Nu merge aparatul.
- Deci, în ceașcă nu am cappuccino.
- Nu.
Am lăsat ceașca pe tejghea. Eram plin de dispreţ și de scârbă, căci și în acea zi văzusem încă un individ fără onoare, fără mândrie și fără meserie. Era un nenorocit, gata să facă orice, doar-doar să ciugulească un ban nemuncit cât ai bate din palme, furându-și singur căciula.
|