Bacnotele

Omul acela era jerpelit, nebărbierit și gârbov. Fuma mucuri de ţigară adunate de pe jos din bodegă sau de pe stradă. Numai noi știam că el aduna ban pe ban. Lua bancnotele, le îdrepta, le întindea cu fierul de călcat încins și apoi le sorta pe valori. Le așeza cu grijă în niște feţe de pernă brodate și le ascundea prin dulapuri. Pe copiii lui îi ţinea în mizerie. Deși era cel mai iscusit tăbăcar din mahala și câștiga mulţi bani era zgârcit cum nu s-a mai văzut. Venea uneori și câte o stabilizare. Bărbatul scotea pernele, ieșea în capul scării și le golea. Vântul lua bancnotele și le împrăștia peste tot. Nu era nici trist și nici vesel. Altul ar fi suferit și ar fi învăţat ceva. El nu învăţa nimic. De a doua zi, iar punea bancnotă pe bancnotă întinsă cu fierul de călcat. Iar ascundea perna undeva.
Din ziar murdar își făcea trabucuri de tutunul puturos al mucurilor de ţigară, adunate de pe unde apuca. La un moment dat cineva i-a spus o poveste. De a doua zi și-a luat muierea la târg. A cumpărat haină de astrahan nevestii și ţoale la copii. De atunci a apărut cu haine noi, bărbierit și tuns. Avea ochii plini de lumină. Cumpăra ţigări de la debit. Rămăsese numai cel mai bun tăbăcar din mahala.