Ziua bună se cunoaşte de dimineaţa

Cei ce realizează un proiect TIC se evidenţiază din prima clipă, dacă ştiu despre ce vorbesc. Cei care au idei clare, ştiu:
- să definească obiective precise,
- să-şi aleagă pe cei care vor face parte din echipă,
- să repartizeze sarcinile,
- să definească termene,
- să stabilească livrabilele.
Ziua bună înseamnă atmosfera din echipă, rigoarea cu care se lucrează şi mai ales respectarea termenelor. Faptul că ziua bună se cunoaşte de dimineaţa se traduce prin aceea că maqnagerul de proiect ştie cu mult înainte de a începe munca despre oamenii cu care lucrează, mai ales dacă şi i-a selectat singur şi nu i-au fost impuşi, aşa cum rău se întâmplă în multe proiecte.
Dacă starul în proiect este bun, şansele să se deruleze cu succes acel proiect sunt foarte mari.
Am o amintire neplăcută. Cândva am lucrat la un proiect în care analiza a fost făcută de amatori, dar aceştia au înghiţit 80% din valoarea proiectului. Dosarul de analiză era inutilizabil. Pentru doar 20% noi, ca programatori am făcut şi analiza profesională, dar am scris, testat şi implementat produsul software. A fost o lecţie dură, căci ziua a fost rea de dimineaţa, iar tot ce a urmat a fost rău.


Înapoi