Mi s-a întâmplat de multe ori să văd inşi care se dau mari specialişti, că iau cuvântul în anumite momente. Dacă eu conduceam discuţiile am impus ca toţi care vorbesc să se prezinte şi să spună la ce instituţie lucrează şi ce poziţie au acolo. Această abordare a făcut să se mai tempereze din elanul unora care nu-şi mai încăpeau în piele.
Când alţii erau moderatori, dacă nu solicitau acele detalii se trezeau în faţa unora care debitau prostii cât mai gogonate şi minciuni dintre cele mai sfruntate, fără a exista posibilitatea de a interveni să-i pună cu picioarele pe pământ. Dacă în sală se găseau specialişti adevăraţi, aceştia interveneau şi mai atenuau din zicerile aşa-numite devastatoare ale respectivilor vorbitori fără rost.
Lucrurile sunt şi mai neplăcute dacă astfel de vorbitori vin cu idei năstruşnice în timpul şedinţelor de lucru pe la jumătatea ciclului de realizare a proiectului. Propunerile lor sunt aşa de fanteziste, iar punerile la punct trebuie să fie delicate, nu brutale, căci altfel ei se simt frustraţi, marginalizaţi şi neluaţi în seamă, cu posibilitatea de a reproşa dacă proiectul nu iese chiar aşa de bun cum se spera. Ei trebuie lăudaţi şi să li se spună că la viitorul proiect, vor fi consultaţi su chiar vor fi obligaţi să vină cu idei care vor fi însuşiite de echipă, iar transpunerea lor în practică va fi coordonată de ei. Cu siguranţă că responsabilizarea îi va speria şi vor dispărea ca măgarul în ceaţă.