Apare o astfel de abordare atunci când din echipă pleacă un membru echilibrat, care deşi nu stăpânea cele mai noi tehnologii, când erau momente critice, avea soluţii de avarie, sigure, eficiente şi reuşea să facă să se încadreze în termene toate etapele proiectului.
Uneori, avem o atitudine destul de inflexibilă celor care execută munci de rutină şi care sunt opaci la noile tehnologii. Ne dăm seama că ei sunt buni doar în momentul când nesiguranţa în utilizarea noilor tehnologii aduce riscuri şi cei care ştiu să facă lucruri sigure, nu mai sunt în echipă, pentru că revoluţionarii au reuşit să-i facă să plece.
Este adevărat că o nouă metodă aduce performanţă, eficienţă şi lucruri durabile, dar condiţia este ca noua metodă să fie bine stăpânită. Dacă există stadii de încercare, iar proiectul este de mari dimensiuni, variantele vor reflecta nesiguranţa executanţilor, ceea ce se reflectă în calitatea scăzută, randamentele mici, termenele depăşite şi costurile mari, exact opusul a ceea ce se aştepta de la acea metodă, pentru acre entuziasmul era total.
Trebuie mereu să se socotească realist timpul disponibil. Dacă timpul presează, soluţia aleasă va avea la bază metode cunoscute, pentru care oamenii au o bună experienţă în spate. Dacă există suficient timp, va fi folosită o metodă nouă care aduce avantaje, dar va fi alocat suficient timp pentru învăţare şi pentru a obţine şi o bogată experienţă. Dacă se va proceda altfel, în momentele critice, se va spune că era mai bine dacă se folosea metoda veche, adică este foarte rău fără rău, căci proiectul este destul de avansat cu metoda nouă şi nu mai este timp de a relua totul de la capăt.