La plăcinte, înainte, la război, înapoi.

Sunt multe situaţiile în care persoane fără simţul umorului, se consideră nedreptăţite că nu sunt chemate de şefi pentru a li se mări salariile sau nu sunt lăudate de şefi.
Am văzut oameni care atunci când este de luat o decizie, de propus o soluţie, trec în planul al cincilea, dar cât este de criticat, sunt primii, mai ales spunând că ei au avut întotdeauna o altă părere, dar nu a fost ascultată.
De regulă, i-am mirosit pe aceşti indivizi şi am avut ac de cojocul lor. Am văzut că veneau cu idei, pe care alţii trebuiau să le pună în operă. Atunci am adoptat tehnica de a le oferi toate resursele de care au nevoie, dar să se ocupe ei de transpunerea în realitate a tot ceea ce propuneau. Vedeam cum le cade faţa şi cum se retrag în cochiliile lor, dar aveam grijă să nu le las câmp de acţiune să spună că li s-a băgat pumnul în gură. Le solicitam să spună termene şi să facă o listă de resurse necesare şi să ştie că în două zile le primesc şi se vor apuca de treabă.
Alţii se văitau că nu sunt puşi la treabă. Nu sunt solicitaţi. de fiecare dată când se lansa un proiect, i-am invitat pe ei primii să-şi aleagă nişte bucăţi de proiect şi să spună şi termenele când vor avea livrabilele gata. Ei nu sunt obişnuiţi să-şi asume responsabilităţi şi evitau să preia părţi, căci lor le-ar fi fost convenabil să lucreze la comun şi să nu răspundă de nimic.
Am avut suficiente tehnici de a lămuri lucrurile, astfel încât să nu apară plăcintele, ci munca şi nici să nu fie unii care să dorească să se înfrupte din acele plăcinte.
Lucrând totul transparent, inclusiv prin punerea la dispoziţie a părţilor din livrabile, a fost creată premisa ca toţi să evalueze calitatea muncii depuse de ceilalţi membrii ai echipei.
Proverbul se aplică cu brio în domeniul informaticii unde munca de creaţie nu este deloc uşoară. De aceea este mai mult război, adică muncă grea la realizarea unui proiect şi de aceea este bine să avem în echipă oameni care nu aleargă după plăcinte, ci oameni gata să meargă la război.


Înapoi