Sunt multe situaţii în care în echipele care dezvoltă aplicaţii informatice apar specialişti care ascultă, ascultă şi iar ascultă, sunt blânzi, docili, buni executanţi, dar la momentul potrivit ştiu să ia atitudine. Ei ştiu doar să critice. Eu am avut astfel de personaje în echipe şi am învăţat lecţia. De aceea, încă din start am spus că accept orice critică numai dacă este însoţită de cel puţin o soluţie care remediază deficienţa, soluţie pe care criticul şi-o asumă şi se trece la implementarea ei. Am observat că în acest fel, pisicile blânde nu au dispărut, dar nu şi-au mai scos deloc ghearele să zgârie rău.
Sunt situaţii în care membrii echipelor acumulează cu mare precizie tot felul de informaţii despre lucruri rele care li s-au întâmplat şi aşteaptă momentul încât să-şi deşerte sacul de reproşuri şi nu degeaba, ci să ceară nişte avantaje, pe care în mod normal nu ar trebui să le primească. Managerul care nu ştie să prevadă apariţia unor astfel de momente va fi obligat să ofere ceea ce i se cere, dar va învăţa pe pielea sa o lecţie destul de dură.
Uneori, tot în ideea pisicii blânde, apar soluţii facile, care duc spre direcţii greşite. Perseverând în acele direcţii, procesul de dezvoltare al unei aplicaţii merge spre o fundătură, echivalentă cu zgâriatul rău al pisicii, căci proiectul trebuie întrerupt, dacă nu finalizat cu costuri suplimentare ce depăşesc limitele suportabilului.