în managementul de proiecte apar situaţii de tot felul. Sunt membrii ai echipei care au tot felul de scuze şi de situaţii limită în care se plasează, unele reale, dar cele mai multe imaginare, cu dorinţa expresă de a li se prelungi termene sau de a li se împărţii sarcinile către alte persoane, adică redirecţionare mai altfel zis. Exigenţa managerului trebuie să reflecte clar acest proverb, căci a face derogări şi a prelua asupra sa multe sarcini, înseamnă de fapt a compromite proiectul.
Sunt situaţii în care membrii echipei trebuie să participe la anumite cursuri de specializare. Dacă sunt prin străinătate, mai toţi dau buzna. Sunt însă evitate acele cursuri care se finalizează cu certificări, iar în cazul în care nu se trece un barem, costurile sunt imputate cursantului. Managerul de proiect trebuie să echilibreze situaţia şi să impună ca şi persoanele care sunt ceva mai comode să participe la acele certificări, nu de alta, dar viitoarele proiecte cer acele cunoştinţe, căci beneficiarii vin ei cu pretenţiile bine definite, care nu ai cum să le ocoleşti în condiţiile în care vrei să câştigi finanţarea.
Mai apar situaţii în care termenele sunt foarte strânse şi oricât de bine se lucrează, tot apar situaţii în care în zilele din preaja livrării produsului finit trebuie lucrat 24 din 24. Aici se vede calitatea managerului de a cere echipei să muncească pe brânci, pentru a livra produsul la termen, căci milă îi este lui de membrii echipei, dar mai milă trebuie să-i fie de propria persoană, căci numai un proiect livrat la termen va atrace finanţarea altor proiecte în viitor şi echipa va avea de câştigat, ea zicând căci milă îi este de manager, dar de ea i se rupe inima şi tot aşa.