Pe când eram într-o bază de practică, un student care avusese o discuţie cu un tip mi-a zis când l-am rugat să aplaneze conflictul că unde scuipă, nu linge. Am zăbovit mult pe acea zicere dorind să înţeleg cum stau lucrurile. Din punctul meu de vedere, se potriveşte această zicere în cazul acelor specialişti care:
- ştiu meserie,
- au argumente,
- propun soluţie foarte bună,
- îi înfruntă pe ignoranţi,
dar nu se ploconesc în faţa şefilor, negându-şi propriile opinii în care ei cred, doar de dragul de a le face şefilor pe plac.
Am văzut un tip care plin de el a zis când şeful i-a cerut să facă ceva, că-şi bagă picioarele, că chiar îşi dă demisia, că nu mai suportă mizeriile de la acel loc de muncă. Chiar şi-a scris demisia, i-a fost primită. Numai că individul, după câteva ore a realizat dimensiunea prostiei pe care a făcut-o, marele scuipat pe care l-a produs. L-am văzut pe nefericit, cum lingea, căci şeful se ţinea băţos. După un tip, şeful s-a înmuiat şi a considerat că acea demisie nu fusese scrisă.
Fiecare om are mândria lui. Nu am pretenţia că sunt un om mândru, dar niciodată, dacă am scuipat undeva, adică am zis cuiva ceva verde-n faţă, neconvenabil respectivului, indiferent de consecinţe, nu m-am dus să ling, căci am crezut că este sub demnitatea mea, iar cel cu care am avut intersecţia a fost persoana cu care eu nu am mai avut niciodată vreun dialog. Lucrurile sunt foarte clare la mine. Unde scuip, nu ling.