Foarte mulţi dintre informaticieni sunt sensibili la laudele care li se aduc. Nu întâmplător există concursul Cel mai bun programator sau se folosesc sintagme precum programator de nota 10, analist de mare clasă, designer de excepţie. Cunosc faptul că dacă există trei personae şi eu sunt a patra şi are loc o discuţie,în care mi se înşiră calităţile, imediat ce am ieşit din încăpere toţi, dar absolute toţi, mă înjură de mamă şi spun cât de neprceput sunt, ce greutăţi le fac şi că ar fi o fericire dacă n-aş mai fi la ei în echipă. Este ceva specific plaiurilor noastre cele mioritice, milenar, graţios şi cordial.
Trebuie înţeles că există vorbe frumoase care se spun pentru a face plăcere celui care le aude, mai ales dacă acesta este şi un pic de şef. Cu cât laudele sunt mai gălăgioase, cu atât ele trebuie să nască semen de întrebare. Singurele modalităţi de a vedea poziţia unui informatician în organizaţie sunt:
- complexitatea lucrărilor pe care le are de rezolvat,
- solicitările de a participa în momentele critice ale proiectului,
- elementele de noutate din proiect care i se solicite să fie implementate,
- salariul care i se oferă,
- participările la certificări pe banii organizaţiei,
- frecvenţa invitaţiilor la conferinţe,
- invitatea de a ţine cursuri de pregătire cu salariaţii din organizaţie.
Orice alte vorbe, nu trebuie musai interpretate ca ocări, dar trebuie private cu mari reţineri.
Chiar când se oferă cuiva scrisori de recomandare, cu cât acestea sunt mai favorabile, cu atât angajatorul trebuie să-şi pună întrebări mai multe, căci acele scrisori se dau numai şi numai pentru a scăpa de respectivul. Nmeni nu vrea să-I plece din echipă un om valoros, ci numai unul care face problem. Pentru a-I crea iluzia valorii, în scrisoarea de recomandare se vor arăta calităţi nebănuite şi mai ales imaginare ale celui de care se doreşte să se debaraseze o organizaţie. Deci, cititorul unor astfel de lucruri va trebui să decodeze laudele drept ocări, căci aşa stau lucrurile în realitate.