Câinele care latră, nu muşcă

Mi s-a întâmplat să văd foarte mulţi specialişti din informatică plini de idei, care mai de care măreţe, pe care te aştepţi să le vezi transpuse a doua zi în cele mai măreţe produse software. Lucrurile stau chiar pe dos. Ei latră, latră, lată, dar în final nu se întâmplă nimic.
Am văzut manageri de proiecte TIC având în subordine o faună extrem de colorată de indivizi, la care urlă, după care aruncă cu obiecte, exprimându-şi nemulţumirea în legătură cu ceea ce fac ei. Ei îşi înjură subalternii, îi umilesc în fel şi chip. Ei îi ameninţă pe subalterni cu sancţiuni dintre cele mai dure, dar de fiecare dată îi iartă şi le trece cu vederea abaterile. N-am agreat niciodată astfel de oameni, care numai vorba este de ei, căci faptele nu-i recomandă. Nici nu am o explicaţie de ce sunt numiţi şefi, dacă proiectele lor nu sunt de succes sau în vremea când erau executanţi, să fim siguri că tot gălăgioşi şi ineficienţi erau.


Înapoi