Informatica este domeniul unde salariile sunt foarte mari şi pe drept cuvânt. Munca este grea, chiar dacă informaticienii nu trag în jug, nici şanţuri nu sap şi nici în carierele de piatră nu dau cu târnăcopul. Este destul de fificil să fie diferenţiată munca programatorilor, a analiştilor, a designerilor, a testerilor, a implementatorilor, pentru a măsura la gramaj sau la milimetru aportul fiecăruia, ca între munca depusă şi salariul primit să fie o legătură atât de strânsă, încât un coeficientul corelaţie să fie mai mare de 0,97.
Nu este niciun moment în care informaticienii să se abţină în a-şi critica salariu. Până aici nu este nimic anormal. Numai că, neexistând un mod clar de a măsura aportul fiecărui programator, unii sunt luaţi de val şi se consider absolute nedreptăţiţi, încât pretenţiile lor devin exaggerate.
Am cunoscut destul de pulţi specialişti în recrutarea forţei de muncă şi toţi sunt sideraţi văzând cum unii informaticieni pun problema. Nici nu se începe dialogul şi respectivii deja spun care este nivelul de salariu la care ei s-au gândit. Mie mi s-a întâmplat să am câteva astfel de dialoguri şi de acolo am concluzionat exact că proverbul este de mare actualitate. Niciunul dintre cei care vorbeau de sume astronomice, nu se gândea o clipă ce are el de oferit, pentru a merita o astfel de sumă.
Un specialist care emite pretenţii uşor deplasate, trebuie:
- să aibă un job unde deja câştigă cu 15% mai puţin decât el cere acum, - să fi lucrat la proiecte de success, afirmaţiile fiind verificabile, - să facă dovada unor certificări recente pentru calificarea la care vrea să se angajeze, - să aibă o mapă profesională cu lucrări comparabile postului solicitat, - să dovedească un nivel de experienţă ridicat pe problem ale noului post, - să aibe disponibilitatea de a se supune la teste, iar rezultatul testării să fie concludent. Decalajul nepermis dintre ceea ce oferă solicitantul unui post într-o organizaţie şi pretenţiile pe care le ridică, evidenţiază nu numai carenţe de character, dar şi anumide disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte perceperea lumii reale, ceea ce se concretizează prin puţinătatea resurselor intelectuale, adică omul este fără minte pur şi simplu.