Aici există mai multe faţete. Una dintre ele vizează pe acei specialişti tăcuţi, aşezaţi care nu creează nici o impresie specială. Ei primesc sarcini destul de simple, dar din modul în care le soluţionează arată profunzime, profesionalism, creativitate, precizie, responsabilitate şi corectitudine. Managerul care intuieşte comportamentul unor astfel de membrii ai echipei şi împarte judicios sarcinile va avea succes.
Mi s-a întâmplat de câteva ori să greşesc. Am văzut pe unii care erau foarte zgomotoşi. le-am dat să facă nişte chestii şi am eşuat, căci respectivii nu erau în stare de nimic. Numai gura era de ei. Am învăţat lecţia şi am găsit metodele de a vedea cât de adânci sunt apele liniştite şi de fiecare dată am avut proiecte de succes.
Problema aceasta este şi în cazul în care sunt unii în organizaţie dornici să urce în ierarhie şi aşteaptă la pândă, notând tot ce greşesc cei din jur, iar la momentul potrivit, iau atitudine, dând loviturile nimicitoare, care să-i propulseze pe poziţiile râvnite. Neşansa lor este dată de faptul că astfel de abordări merg o singură dată. Carenţele unor astfel de caractere nu sunt specifice specialiştilor de înaltă clasă, ci doar celor care cred că evoluează doar căţărându-se pe umerii celorlalţi.