7 ani

7

Fără să vreau trebuie să scriu despre mine. în 1972 am fost admis la doctorat, având coordonator ştiinţific pe profesorul Ludovic TOVISSI. Am lucrat din greu, căci profesorul era foarte exigent cu tinerii şi impusese originalitate, rezultate clare, exact cum se elaborau tezele de doctorat în universităţile din Germania. Când în 2004 s-a făcut tevatura cu plagiatul prin teze de doctorat, eu ştiam că prin cercetare ştiinţifică nu se fac copy-paste, cum făceau alţii, căci altfel învăţasem eu de la conducătorul meu ştiinţific şi aşa îi învăţasem la rândul meu pe cei pe care îi coordonam, ei fiind doctoranzii mei.
Pe vremuri un stagiu doctoral includea:
- doi ani în care se susţineau 3-4 examene pe domeniul tezei,
- doi ani în care se prezentau 3 referate, capitole din teză,
- cel puţin 2-3 ani pentru elaborarea tezei,
- publicarea de articole cu rezultatele originale,
- susţinerea tezei în catedră şi mai apoi în catedră în şedinţă publică.
Eu susţinusem examenele şi referatele şi simultan lucrasem la elaborarea tezei căci îmi propusesem să scurtez la 4 ani stagiul doctoral, care îmi stătea pe cap de nu-mi făceam nici un concediu ca lumea ştiind că am o problemă nerezolvată.
S-a întâmplat ca atunci când fostul meu profesor valeriu PESCARU să susţină teza de doctorat al căui conducător ştiinţific era Manea MĂNESCU, acesta să-l laude pe autorul tezei şi a zis ceva de felul:
- Tovarăşi, o adevărată teză de doctorat aşa se face, în şapte ani.
Din acel moment s-a înregistrat că nimeni nu mai are cum săs suţină o teză de doctorat în 4 ani sau în 5 ani sau în 6 ani, ci fix în 7 ani sau mai mulţi. Eu discutasem cu conducătorul meu ştiinţific despre susţinere. Acesta fusese de acord, dar după zicerea lui Manea MĂNESCU mi-a zis că va trebui să treacă ceva timp pentru ca lumea să uite. Aşa am aşteptat eu încă 2 ani şi abia în 1978 am susţinut teza, doar că lui Manea MĂNESCU i-a scăpat un porumbel. Probabil o fi avut şi el dreptate în felul lui, mai ales că foarte mulţi tineri finalizau stagiile doctorale după 6 ani. Acum mă şi mir cum tinerii din ziua de azi finalizează în 3 ani totul, iar cine o lungeşte peste 5 ani este considerat codaş în ale doctoratului.
Oricum, după atâţia ani cred că Manea MĂNESCU a avut dreptate temporizând elanul tineretului, dar sunt sigur că dacă spunea aceste lucruri de la început cu totul altfel stăteau lucrurile şi nimic nu apărea doar ca voinţa lui, de persoană care nu avea doctorat, deşi coordona teze, chestie care mie mi s-a părut nefirească. Deşi nu se ştie nici azi cine a fost primul, oul sau găina, în chestia cu doctoratul nordul Gordian trebuia tăiat de cineva cu mult curaj, lucru care nici în ziua de azi nu s-a făcut din lipsă de sânge în instalaţie.

Înapoi