145

Când Statistica românească a aniversat 145 de ani de existenţă în România, Manea MĂNESCU şi-a dorit să i se ofere prilejul de a-şi exprima un punct de vedere. Cum noi suntem nişte oameni care nu respectăm nimic, era clar că solicitarea lui a fost respinsă din start. Atât de rău ajunsese bietul MANEA încât tot ce scria era scris de mânuţa sa proprietate personală. M-a trezit cu un plic în care Manea MĂNESCU îmi trimitea un text de câteva pagini bune despre cei 150 de ani de statistică. Materialul era datat 12 iulie 2004. Cum eu citesc doar ce scriu eu, ironic vorbind, am făcut un efort teribil să citesc ce scria MANEA, dar cinstit să fiu n-am dus lectura până la capăt din 2.341.830.542.971.934 motive care mai de care fundamentale. Cred că în câteva luni, după scremeri esenţiale am terminat lectura, oricum mai repede decât a citit fostul prezident din poemele lui Mircea CĂRTĂRESCU. Prin anul 2010 am oferit acel text un ora care se gândeau să facă un muzeu al ASE, dar nimeni nu s-a găsit interesat. Nici să scot textul la licitaţie dacă nu-mi iese de un Ferrari ultimul tip nu se merită, deşi să mă plimb cu el prin sufragerie mi-ar face mare plăcere.
Aşa cum ne stă nouă bine, adevărul istoric devine neinteresant atât timp cât nu face din noi şi cei mai frumoşi şi cei mai deştepţi indivizi. Numai aşa se explică de ce Manea MĂNESCU nu a fost invitat sau nu i s-a publicat materialul legat de cei 145 de ani de statistică, pentru că el reprezenta un segment foarte important din istoria Institutului Naţional de Statistică-INS de azi, fosta Direcţie Centrală de Statistică-DCS de dinainte de 1989. Nici nu mă miră şi nu se justifică să am nelinişti metafizice, căci Manea MĂNESCU oricum nu a reuşit să mulţumească pe toată lumea din moment ce nici pe el nu s-a mulţumit cât de cât.