Vorbitul

N-am fost de faţă. Deci vorbesc din auzite. Mulţi au relatat cam acelaşi lucru, ceea ce înseamnă că lucrurile stăteau în acel fel. Se zice că Manea MĂNESCU nu vorbea niciodată direct cu cei mici, asistenţi, lectori, conferenţiari, doctoranzi, ci prin intermediari. El avea oameni de legătură. Cei ce doreau să transmită mesaje lui Manea MĂNESCU o făceau prin intermediul oamenilor de legătură. Când Manea MĂNESCU le răspundea, o făcea tot prin oamenii de legătură. Ne imaginăm că acei oameni de legătură nu erau doar simple canale de transmitere a mesajelor, ci ei aveau capacitatea de a distorsiona mesajul încât la Manea MĂNESCU ajungea nu mesajul dorit de emitent, iar Manea MĂNESCU oferea răspunsul pe baza a ceea ce a recepţionat. ştiu multe situaţii în care colegii mei au primit răspunsuri aiuritoare le solicitările lor, doar din cauză că omul de legătură a fost incapabil sau a fost rău intenţionat în a prelua şi a retransmite mesajul.
în cazul în care Manea MĂNESCU era prin facultate sau în catedră şi careva dorea să i se adreseze, doar când el avea chef să arate vulgului că ştie să asculte glasul gloatei, o făcea cam aşa:
- cineva, un X, se adresa decanului sau şefului de catedră,
decanul sau şeful de catedră transmitea mesajul lui Manea MĂNESCU,
- Manea MĂNESCU cugeta şi dădea un răspuns evaziv cam în 99% din cazuri,
- decanul sau şeful de catedră căruia i se adresase Manea MĂNESCU, transmitea răspunsul lui Manea MĂNESCU lui X.
Am crezut că Manea MĂNESCU are o fobie sau nu ştiu ce, care nu-i permite să fie în contact cu vulgul. Mai târziu, mi-am dat seama că el nu avea timp să asculte toate pălăvrăgelile maselor, având nevoie de cineva care să sintetizeze în câteva cuvinte văicărelile şi bârfele poporului. Cel care devenea mesagerul ştia ce-i place lui Manea MĂNESCU şi, evident, îi servea mesajele frumos ambalate pentru a-i nu deranja confortul şi buna dispoziţie, atât de necesare marilor decizii ale unui om de stat.