Profesorul

Profesorul

Cşnd MANEA MĂNESCU a fost omagiat la împlinirea a 60 de ani de viaţă în Aula MAGNA şi a luat cuvşntul a vorbit despre anii lui de studenţie. El a avut mari profesori printre care l-a amintit pe Nicolae IORGA. Uitşndu-se prin sală, a schiţat cum că se miră şi l-a invitat în sală pe un fost profesor al lui, care bănuiesc că era trecut de 85 de ani.
Respectivul s-a sculat de pe scaun şi sprinten s-a îndreptat spre tribună. A vorbit liber, omagiind calităţile lui MANEA MĂNESCU şi după aceea a vorbit despre vremurile acelea de demult, despre menirea învăţământului superior economic. A vorbit venerabilul profesor vreo jumătate de oră liber, coerent şi mai ales a spus lucruri interesante, fără a folosi şabloane şi nici limba de lemn.
Mă gândeam eu în acea vreme cam cum mi-ar sta şi mie să fiu tot aşa ca respectivul peste câteva zeci de ani, la o vârstă apropiată de a fostului profesor al lui MANEA MĂNESCU.

Înapoi