Noaptea

Manea MĂNESCU avea un om omniprezent în catedră, om de care toată lumea se ferea, căci nu se ştia exact ce hram poartă. Eu ştiam destul de multe, căci eram într-o relaţie bună cu el, mai ales din colaborarea ca secretar al cursului postuniversitar Sisteme informatice economice.
Erau colegi care aveau nemulţumiri faţă de acest om, nemulţumiri alimentate de un tip care întotdeauna a dorit să scoată cărbunii aprinşi din sobă cu mâna altuia. Aşa se face că într-o zi am asistat la o şedinţă a subcolectivului de Informatică Economică în care omul acela a fost pus la zid şi mitraliat de toată lumea. Eu am încercat să contracarez unele aberaţii, dar fără succes. S-a decis să se ia o măsură dură, adic omul să fie înlăturat din catedră, să fie trimis undeva, nu ştiu unde. Eu am zis că nu sunt de acord, căci mă înţelesesem foarte bine cu el de pe poziţia mea de secretar de curs postuniversitar.
A doua zi am aflat că noaptea, rectorul, şeful de catedră şi decanul au fost convocaţi de Manea MĂNESCU şi acesta i-a bruftuluit copios, impunându0le să stopeze aberaţia imediat. Chiar aşa a fost. Puciul a murit în faşă, iar puciştilor nu le-a fost cald câtuşi de puţin. Eu bănuiam ceva că omul nu era fiul ploii şi cu această ocazie s-a adeverit că nu tot ce zboară se mănâncă. Viaţa mi-a demonstrat că aşa stau lucrurile, cum le intuisem eu, iar peste ani, devenind prieten cu omul, am văzut că are caracter şi este cu totul special din toate punctele de vedere, puterile lui sunt inimaginabil de mai, iar conexiunile sale sunt atotcuprinzătoare.