Cuvânt înainte

Mulţi ani am sperat ca unii dintre lingăii sau slugoii săi să scrie ceva despre viaţa, opera şi personalitatea lui Manea MĂNESCU, dar nu s-a întâmplat deloc aşa ceva. încă de la intrarea mea în catedra de Cibernetică Economică în anul 1972 şi până în 22 Decembrie 1989 am avut ca şef suprem pe Manea MĂNESCU. Nici musca nu bâzâia fără ca Manea MĂNESCU să-şi fi dat acordul şi avea şi de ce, pentru că se datora lui catedra, facultatea, trei clădiri, cercetarea ştiinţifică, un domeniu de cercetare, dotarea de ultimă oră cu calculatoare, revista, renumele, adică într-un cuvânt, totul.
Din start trebuie să subliniez că eu sunt ultima persoană care aş scrie despre Manea MăNESCU lăudându-l, pentru că în 1972 a existat un incident despre care mă voi referi separat mai pe larg, care va arăta cu claritate că nici slugă, nici lingău, nici doctorand şi nici sclav nu i-am fost lui Manea MĂNESCU. Ca orice om, Manea MĂNESCU a fost şi cu calităţi şi cu defecte, dar în nici un caz nu trebuie acum pedalat doar pe defectele sale, mai ales că generaţii întregi de statisticieni, de informaticieni şi mai ales de ciberneticieni îi datorează nu foarte mult, ci totul.
în anii în care cibernetica era în ţările lagărului comunist o ştiinţă reacţionară, Manea MĂNESCU deja avea un nucleu care lucra în zona calcului economic, o formă mascată de modelare cibernetică. Imediat după dezgheţul de după 1965, Manea MĂNESCU s-a dezlănţuit şi a pus bazele Facultăţii de Calcul Economic şi Cibernetică Economică, revistei Studii şi Cercetări de Calcul Economic şi Cibernetică Economică, Centrului de calcul şi catedrei de Cibernetică Economică.
El era ferm convins că planificarea socialistă se face numai folosind metode matematice avansate şi modelare cibernetică, iar conducerea centralizată şi eficientă a economiei socialiste este posibilă numai şi numai folosind calculatorul electronic.