Incidentul

Am anunţat încă din introducere că sunt persoana care nu are nici un motiv de înfrumuseţa relatările, căci în vara anului 1972 s-a produs un incident absolut regretabil, despre care nu prea îmi face plăcere să scriu, dar trecânt 47 de ani, mă voi strădui să relatez cât mai exact, nu pentru a fi excentric, ci numai din cauză că vreau să se vadă clar că atunci când cineva are valoare, eu sunt în stare să i-o recunosc, indiferent de cum respectivul s-a purtat cu mine.
La absolvirea facultăţii am obţinut repartiţie guvernamentală de a rămâne asistent universitar în Catedra de Cibernetică Economică. La venirea din armată am fost forţat să lucrez în laboratoarele catedrei ca analist, numai și numai că Manea MĂNESCU a hotărât că un tânăr absolvent nu are ce căuta în faţa studenţilor direct de pe băncile universităţii, ci trebuie să facă ceva practică, pentru a căpăta experienţă. Nu mi s-a explicat niciodată așa ceva, ci mi s-a spus sec că așa vrea Manea MĂNESCU. Am lucrat vreo 8 luni în Centrul de calcul ca analist și în toamna anului universitar 1971-1972 am trecut asisten stagiar în Catedra de Cibernetică Economică, la subcolectivul de Informatică Economică, fiind un fel de oaie neagă mai ales pentru șeful subscolectivului, un specialist din producţie și coautor de carte. Nu s-a produs nimic spectaculos. La prima ședinţă de subcolectiv, șeful a spus clar că Manea MĂNESCU este un om extrem de exigent, care nu vreaq să audă despre nereguli, iar pusul și acceptarea de pile este un lucru extrem de grav, de netolerat de tovarășul, căci așa i se zicea lui Manea MĂNESCU.
S-a întâmplat ca la sesiunea de examene, într-o zi să vină un gunoi din Centrul de calcul să-mi spună co doamna nevastă a șefului de subcolectiv dorește să pună o pilă pentru studenta șC, studentă care se știa cu mari proptele căci tot anul nu se sinchisise câtuși de puţin să înveţe programare COBOL. Acea studentă, necunoscând nimic a rămas restanţieră, iar doamna s-a simţit lezată în puterile ei de nevastă de șef, i s-a jăluit șefului, care a așteptat momentul propice pentru a mă pune la punct din calitatea de nesupus. Un prodecan al Facultăţii de Calcul Economic și Cibernetică Economică m-a trimis cu acte în regulă să coordonez la Cluj practica a 100 de studenţi, pe durată de o lună de zile. în acest timp, a avut loc în Aula Magna tradiţionala ședinţă de catedră condusă de Manea MĂNESCU. Acesta probabil văzând că sala nu este ticsită pentru a-i asculta elucubraţiile, a întrebat dacă lipsește cineva. șeful meu de subcolectiv s-a ridicat în picioare și a zis numele meu. Manea MĂNESCU a spus sec:
- Daţi-l afară!
Toamna când am revenit după vacanţă am aflat că fusesem dat afară pe motiv că lipsisem de la ședinţa de catedră. Am mers la un prorector, care era conferenţiar provenit din catedra de Cibernetică Economică. Acesta, laș cum s-a dovedit a fi tot restul cât am lucrat în catedră, m-a ascultat, s-a ridicat în picioare, a dat ochii peste cap și a spus că dacă tovarășul a zis, aia e. Am mers la decan, profesorul Geo VASILESCU. Acesta m-a ascultat și a zis că nu este normal ceea ce mi se întâmplă. Mi-a promis că va transmite lui Manea MĂNESCU situaţia și va exista o soluţie. Când i-am zis șefului de subcolectiv pentru ce am venit la el la cabinetul de director, a început să tune și să fulgere. Când a aflat detaliile a dat vina pe colegii mei care nu i-au zis că sunt plecat la Cluj cu 100 de studenţi. Ca să iasă din încurcătură, căci el era cel care trebuia să meargă la Manea MĂNESCU să-și recunoască eroarea, mi-a făcut propunerea să mă transfer din ASE la Comisia Guvernamentală de Informatică, viitorul ICI că mă trimite în Franţa. Ideea mi-a surâs, că eu visam să plec în Occident și să nu mă mai întorc. Am făcut cererea de transfer și decanul mi-a rupt-o spunând că nu este de acord cu această mârșăvie.
Lucrurile au escaladat și Manea MĂNESCU a aflat adevărul și a zis:
- Rezolvaţi-o!
S-a făcut o ședinţă la sala de consiliu 2416 din clădirea Centrului de calcul și în dreptul unei mese, pe partea dinspre fereastră, ședeau cei care mă judecau, iar eu, singur ședeam în partea cealaltă, în faţa lor. Mulţi m-au mitraliat, până când profesorul Constantin IONESCU le-a zis autoritar, să tacă și să asculte ce am eu de spus. Am relatat cum prodecanul m-a trimis la Cluj. Ce am făcut eu acolo cu cei 100 de studenţi. Am demonstrat cu ordinul de deplasare că am lipsit motivat. L-am văzut pe decan cum a dat din cap afirmativ, ceea ce însemna că soluţia îmi era favorabilă mie. Acum, peste ani, în mod normal, ar fi trebuit să port ranchiună lui Manea MĂNESCU pentru situaţia incertă în care m-a plasat dând un verdict atât de crud, categoric și mai ales nefundamentat. Din acea clipă l-am catalogat ca fiind un om superficial, care are încredere oarbă în niște indivizi care nu-și depășesc statutul de gunoaie stupide, care urmăresc doar propriile interese. Numai așa se explică faptul că după 1989 toţi căţeii care se gudurau la picioarele sale s-au risipit în cele patru vânturi.
L-am urât din tot sufletul pe Manea MĂNESCU, dar nu l-am detestat în asemenea hal încât să-i neg meritele. Mai mult, l-am admirat.
Cred cu tărie că ceea ce mi-a făcut Manea MĂNESCU împreună cu gașca lui merită tot dispreţul meu, dar lucrurile trebuie interpretate în cheia lor normală, căci nu am cum săi anulez eu meritele lui Manea MĂNESCU doar că niște troglodiţi au vrut să-mi dea mie la gioale, folosind ca măciucă pe însuși cel ce primea de la ei declaraţii de supușenie fierbinţi, căci tot timpul ședeau cu spinările încovoiate, asemenea ultimilor milogi. N-am dat nume căci nu merită gunoaiele să aibă numele pomenite aici, căci prea nevrednici au fost.