Consider că despre structurile aplicaţiilor WEB este rezonabil să vorbim folosind grafurile.
Aplicaţia WEB nod este aceea care conţine un conţinut digital compact destinat informării dintr-o bucată, fără a exista posibilitatea de a referi părţi sau de a naviga în vreun fel. Dacă cineva scrie o poveste, o pune pe Internet, este clar că textul este unitar, nu se fragmentează în niciun fel şi cel ce intră pe o astfel de aplicaţie citeşte textul de la prima literă până la ultima, în mod secvenţial.
Aplicaţia WEB lanţ este aceea structurată pe componente din care o componentă o referă pe cealaltă, din aproape în aproape, până la terminare. Terminarea parcurgerii componentelor are ca finalitate ieşirea din aplicaţie.
Aplicaţia WEB tip carte are un nod ce corespunde cuprinsului, iar pe nivelul următor se găsesc capitolele cărţii. De la fiecare capitol există o singură opţiune şi anume revenirea la cuprins. Multe aplicaţii au o astfel de strructură pentru că ea permite accesul la conţinutul digital prin două click-uri.
Aplicaţia WEB arborescentă completă este formată dintr-un nod rădăcină şi noruri ce formează ramurile arborescenţei, dispuse pe niveluri. La ultimul nivel se găsesc nodurile frunze ce corespund conţinutului digital destinat finalizărilor unor acţiuni. Fiecare nod are o legătură spre descendent, dar şi spre nodul părinte. Numai nodul rpdpcină nu are legătură spre un nod părinte şi nodurile frunză nu au legături spre descendenţi. O astfel de structură dacă are N noduri, are obligatoriu 2*N-2 arce.
Aplicaţia WEB de tip graf oarecare este o construcţie cu un grad de neomogenitate suficient de ridicat, care introduce o serie de facilităţi de regăsire a informaţiei şi de accesare a componentelor după reguli impuse de structura problemei de rezolvat. Oricum ar fi construită o astfel de aplicaţie, numărul de arce este mai mic decât N*(N-1). Este de dorit ca dezvoltatorii să construiască aplicaţii WEB cu un mare nivel de omogenitate pentru legăturile dintre componente.
Am văzut aplicaţii WEB extrem de diferite, dar am observat că dacă au elemente neomogene riscul de a fi introduse erori precum legături pentru care nu există componenta referită sau componenta referită nu are nicio legătură cu ceea ce este anunţat anterior.
Când se proiectează o aplicaţie WEB trebuie cunoscută strctura acesteia şi numărul modulelor din care este alcătuită, pentru a se trece la realizarea simultană a componentelor. Existenţa structurii permite stabilirea modului în care se face asamblarea componentelor şi testarea acestora, ştiut fiind faptul că multe dintre aplicaţiile WEB au caracteristica deosebit de importantă că volumul mare de componente de acelaşi timp trebuie gestionat cu atenţie, fără a fi generate confuzii ca de exemplu între fotografii şi explicaţiile lor. Una este să se lucreze cu 10 fotografii şi 10 comentari asociate lor şi cu totul altfel se pune problema încărcării a 10.000 de fotografii şi, respectiv, 10.000 de comentarii, câte un comentariu pentru o fotografie. Tot aşa se pune problema încărcării uneimatrice, căci una este să fie iniţializată o matrice de 10 linii şi 10 coloane şi cu totul altfel stau lucrurile când matricea are 1.000 linii şi 1.000 coloane şi are foarte multe elemente nule, fără a fi matrice rară.
Structura aplicaţiei WEB trebuie să conducă la o eficienţă cât mai ridicată a muncii de asigurare a calităţii datelor de intrare, căci de calitatea datelor de intrare depinde calitatea rezultatelor, ştiut fiind faptul că prelucrarea datelor se gestionează destul de bine urmărind cum este transpus într-un text sursă algoritmul de prelucrare.
Nodurilor le corespund fişiere de conţinut dgital ce trebuie scris la un anumit nivel de calitate, căci acest nivel de calitate influenţează decisiv calitatea întregii aplicaţii.
10 octombrie 2019