Aplicaţiile WEB serioase sunt adevărate investiţii, căci:
- au complexitate foarte mare,
- lucrează 24/24 independent de dezvoltator,
- necesită echipe de specialişti foarte bine pregătiţi,
- folosesc tehnologii de vârf care necesită fonduri,
- procesul de testare este cu mult mai amănunţit,
- organizaţiile nu-şi permit imobilizări de fonduri,
- natura aplicaţiei WEB impune separarea dezvoltatorului de finanţator.
Dacă privim cu atenţie aplicaţiile WEB realizate de diferite organizaţii cu scopuri strict delimitate pentru a facilita colectarea de bani de la clienţii cărora le furnizează servicii sau resurse, inclusiv la aplicaţiile care vizează colectarea de taxe şi impozite, vom constata că aceste aplicaţii:
- nu sunt orientate spre cetăţean,
- au interfeţe primitive,
- sunt de un simplism revoltător,
- transpun mecanic modul birocratic de lucru,
- nu respectă câtuşi de puţin reguli elementare ale dezvoltării unor astfel de aplicaţii,
- enervează chiar şi pe cei din organizaţie prin modul cârpit de realizare.
Toate acestea impun ca pentru aplicaţii WEB adevărate să existe cineva care le administrează şi care caută un investitor pentru a obţine fondurile necesare dezvoltării în condiţiile cele mai favorabile, astfel încât să se obţină şi calitate şi complexitate, dar mai ales să fie prietenoase şi atractive pentru masa de utilizatori care trebuie să justifice investiţia prin numărul lor mare, nu estimat, ci efectiv.
Investitorii sunt cei cu banii. Este exact problema întreprinzătorului privat care vrea să deschidă o afacere. Pentru noi, afacerea nu este realizarea unei sere pentru legumicultură, nici realizarea unei linii de producţie destinată procesării cărnii de porc şi nici amenajarea unui coafor. Este vorba în cazul nostru de a investi în realizarea unei aplicaţii WEB care realizează soluţionarea unei anumite probleme aşa cum sunt la ora actuală gmail, facebook, booking sau oricare aplicaţie pe care suntem obligaţi s-o accesăm căci viaţa ne presează să soluţionăm zeci de probleme şi nu mai considerăm necesar să mergem la ghişeu sau la magazin sau la agenţia de bilete, ci să facem totul din faţa calculatorului.
Există constul estimat al aplicaţiei WEB şi el este fundamentat folosind caracteristicile viitoarei aplicaţii. El nu este un cost exact, bătut în cuie, ci este un element de pornire în realizare investiţiei. Cel ce face investiţia trebuie să se convingă că în termenul stabilita îşi va recupera suma investită şi va obţine un profit, cu mult mai mare decât dobânda dată de o bancă.
Există costul efectiv, care se obţine după ce aplicaţia WEB este lansată în utilizare curentă şi reprezintă suma tuturor cheltuielilor efectuate de dezvoltator, cheltuieli care sunt validate de cel care va administra aplicaţia WEB şi se comportă ca un fel de proprietar al acesteia. Sunt extrem de rare cazurile în care costul efectiv este mai mic decât costul estimat. Numeroşi factori perturbatori, dar neprevăzuţi intervin în toate etapele ciclului de realizare a aplicaţiei WEB şi generează cheltuieli pentru a rezolva situaţiile care apar şi care generează riscuri majore în cazul în care sunt trecute cu vederea.
Investitorii sunt cei care-şi riscă banii pentru că procentul de rateuri este foarte mare. Dintr-o sută de aplicaţii WEB pornite pentru a fi realizate, peste 50% sunt abandonate căci au fost definite incorect problemele de rezolvat. Din cele rămase cam 30% sunt abandonate căci nu au fost alese corect resursele şi când aplicaţia WEB va fi gata este deja uzată moral, iar ea nu va fi utilizată, căci în piaţă există aplicaţii cu mult mai bune. Din ceea ce a rămas, 15% sunt aplicaţii cu grup ţintă supraevaluat, dei cu frecvenţă de utilizare nesemnificativă, pentru care investitorii nu-şi vor recupera niciodată banii cheltuiţi. Numai 5% şi chiar sub acest nivel este reprezentat de aplicaţii WEB de succes, care sunt generatoare de profit. Acest procent este descurajant şi explică de ce investitorii sunt reticenţi atunci când vin diferite persoane să solicite fonduri pentru a dezvolta aplicaţii WEB. Mulţi dintre investitori beneficiază de asistenţa unor specialişti care preiau solicitările de fonduri şi numai după studii temeinice oferă suficiente detalii investitorilor pentru a-şi plasa banii în aplicaţii WEB.
Puzderia de aplicaţii WEB are explicaţie nu prin investitorii care le finanţează, ci prin entuziasmul unor specialişti care reuşesc să coaguleze echipe care investesc muncă şi inteligenţă, realizează gratis aplicaţia şi numai după lansare, fiind de succes, reuşesc să realizeze acele câştiguri la care ei au visat, abia atunci profitul este real şi se dovedeşte că munca lor nu a fost în zadar.
Să nu credem că şi în această variantă echipa de voluntari nu este ocolită de rateuri, mai ales când aplicaţia este propusă de un om foarte deştept recunoscut ca fiind un specialist redutabil printre colegi, dar care nu are experienţa de producţie şi de vânzare şi abordează problemele la un nivel poetic mult prea lipsit de realism.
Rezultă de aici că există programe de finanţare şi investitorii realizează competiţii aşteptând oferte de aplicaţii WEB de realizat, iar rata de succes este ceva mai bună, dar nu depăşeşte 10%, însă merită efortul, căci numai aşa se progresează în acest domeniu.
10 octombrie 2019