|
Pe vremea mea, când eram elev, în intervalul 1954-1965 nu exista noţiunea de meditaţii pentru admiterea în liceu sau la facultate. Eu ştiu că mergeau la meditaţii cei care dădeau examen de admitere fie la medicină, fie la arhitectură, dar erau de regulă copiii unor mărimi ale partidului pe plan local, care-şi permiteau să plătească drumul cu trenul şi costul meditaţiei.
Acum, se meditează:
- elevii din clasele mici pentru a intra în graţiile învăţătorilor să ia premiul întâi,
- elevii din generală pentru examenul de admitere în liceu, proba naţională,
- elevii de liceu pentru a lua examenul de bacalaureat, cu subiecte naţionale,
- studenţii la anumite discipline, pentru a promova examene dificile.
Există deja o industrie a meditaţiilor, pentru că sunt surse de a cumpăra case pentru a fi proprietar a cât mai multe imobile, aşa cum ni s-a zis cu atâta convingere pe posturile Tv, mai ales în reluări.
Nu mă apuc eu să analizez dacă este bine sau nu să se dea meditaţii, dacă meditatorii plătesc taxe şi impozite sau dacă acest tip de învăţământ duce undeva benefic pentru societate. Ceea ce ştiu eu este faptul că în sistemul educaţional sunt carenţe atât de mari, încât nici meditaţiile nu le suplinesc şi bieţii elevi sau studenţi, sunt victime sigure ale sistemului, deşi eu au resurse necesare care în condiţii normale le asigură o evoluţie bună.
Timiditatea cu care s-a reacţionat prin introducerea de restricţii ca profesorii săp nu-şi mediteze proprii elevi, arată că sistemul dacă vrea are capacitatea să facă ceea ce trebuie. Numai că elementele de reciprocitate funcţionează eficient şi măsurile sunt contracarate eficient în lumea meditatorilor pe principiul eu îţi trimit ţie, tu-mi trimiţi mie.
|