|
După revoluţia din Decembrie 1989, s-a revenit la denumirile de dinainte de război, cosmetizându-se puţin câte puţin totul. Aşa au apărut colegiile şi nu orice fel de colegii, ci colegiile naţionale. Folosirea abuzivă a cuvântului naţional creează impresia că plouă cu şcoli de prim rang. Se spune colegiu naţional pentru a face deosebirea de colegiul judeţean, de colegiul comunal, de colegiul sătesc sau de colegiile europene sau colegiile intercontinentale. Denumirile pompoase fură ochii şi lumea neavizată crede că tot ce zboară se şi mănâncă.
Eu credeam că un liceu, pentru a deveni colegiu, ar trebui să îndeplinească nişte condiţii în prealabil şi numai cei care trec acele baremuri să devină colegii, iar ceilalţi să rămână licee. Dinamica să facă trecerea de licee spre colegii, dar şi trecerea colegiilor spre licee dacă pierd nivelurile de performanţe. Nu este aşa.
Acum la denumirile universităţilor şi facultăţilor se introduc cuvinte cheie care asigură succesul că tonul face muzica. Vedem cum apar tot felul de specializări în facultăţi care includ cuvinte în vogă şi care iau minţile tinerilor, fără a fi convingătoare prin poziţionarea pe piaţa muncii. Diploma să fie, că de rest mai vedem.
|