|
Fiecare părinte îşi vede odrasla pe podiumul premianţilor în primii ani de şcoală. Cu trecerea timpului, părinţii îşi temperează această dorinţă, mai ales când vede că eforturile lor sunt departe de a fi însoţite şi de eficienţa scontată.
Există elevi care luptă pentru premiul întâi. Este periculos dacă sunt vânători de note, pentru că ei învaţă azi, pentru a uita totul mâine. Pe ei îi interesează nota şi nu sunt interesaţi să fie foarte buni meseriaşi.
Eu nu am lucrat cu premianţi absoluţi pentru că din testele aplicate celor cu note foarte mari, a rezultat că nu sunt ei cei mai buni. Ei aveau note dar aveau lipsuri fundamentale în zona caracterului, a practicii şi mai ales a cunoştinţelor care să permită efectuarea de legături care să-i ducă spre soluţii măreţe.
Ar fi bine dacă şcolile şi facultăţile ar avea pe un perete panouri cu numele şefilor de promoţie din fiecare an de la înfiinţare. Eu nu prea am văzut, dar ce frumos ar fi ca istoria facultăţii sau istoria şcolii să consemneze în aplicaţii web numele acestor şefi de promoţie.
Mulţi tineri ajunşi la vârsta maturităţii au diplome de premianţi acasă, dar nu le folosesc la nimic. Societatea este cea care ignoră valorile, căci un elev care a fost premiant în toţii anii de şcoală, nu este un oarecare. La noi contează violatorii, violenţii, criminalii, curvele, beţivii. Ei ocupă pagini în ziare, minute în jurnalele de ştiri, nu premianţii. La aşa societate de tot c-c-tul, să nu ne mirăm că nu sunt autostrăzi, că ne merge rău. Niciodată cu proştii şi cu mediocrii nu se vor face lucruri măreţe, nu că aceştia n-ar vrea, numai că ei nu sunt în stare pentru că soluţiile lor sunt fie proaste, fie mediocre, deci sunt zero şi zero nu înseamnă nici spitale, nici autostrăzi, nici creşteri salariale, înseamnă stagnare.
|