Şcoala - Matricea

Trebuie făcută o matrice cu atâtea linii şi atâtea coloane câte specializări sunt în în sistemul educaţional. La intersecţia liniei i cu coloana j, se va înscrie numărul absolvenţilor de la specializarea i care lucrează în locurile de muncă specifice specializării j. Va exista şi o coloană în plus, care presupune locurile de muncă pentru necalificaţi sau care necesită o calificare sumară la locul de muncă. Vom avea surpriza să vedem foarte mulţi dintre absolvenţii de la toate specializările că lucrează la locuri de muncă în care nu se cere nici o pregătire sau angajaţii participă la cursuri de calificare chiar acolo la locul de muncă.
Dacă matricea ar fi una diagonală, ar însemna că absolvenţii tuturor specializărilor lucrează la locuri de muncă exact pentru care au fost pregătiţi, adică inginerii constructori sunt pe şantiere de construcţii, economiştii contabili lucrează la companii în serviciile de contabilitate, absolvenţii de la litere lucrează ca profesori în şcolile din toată ţara şi tot aşa.
Dacă, din contră, elementele de pe diagonală sunt nule, înseamnă că toţi cei pregătiţi într-o anumită specializare, migrează către alte specializări, ceea ce este rău, pentru că înseamnă că respectivii au cam pierdut timpul să înveţe lucruri inutile în raport cu cerinţele locurilor unde îşi desfăşoară efectiv activitatea.
O astfel de matrice este bine să fie construită şi toate componentele sistemului educaţional ar trebui să ţină legătura cu foştii absolvenţi. numai primind informaţii de la aceştia, este creată baza de perfecţionare a planurilor de învăţămând şi numai astfel se redimensionează specializările ca număr de absolvenţi.
Sunt ţări din UE care fac astfel de analize şi teoria balanţei legăturilor dintre ramuri se translatează fără nicio dificultate, iar informaţiile obţinute sunt extrem de importante pentru cei ce vor un sistem educaţional construit cu capul şi nu cu fundul, aşa cum este el acum. Nu voi reproduce ceea ce a zis Traian BăSESCU într-o discuţie cu filosoful Gabriel LIICEANU despre şcoala românească, deşi bănuiesc că amândoi erau produse cât de cât finite ale acesteia.


Înapoi