|
Se vorbeşte foarte mult de cei care formează dinastii în învăţământ. Se zice că în lumea civilizată sunt luate măsuri care să estompeze formarea de dinastii. La noi nu există aşa ceva, căci cei ce fac legile fie sunt legaţi la ochi şi nu văd, fie au dopuri în urechi şi nu aud.
Uneori Carta universitară este cea care aduce nişte reguli care limitează accesul la poziţii de management a membrilor unui cuplu de cadre didactice din acelaşi departament. Nici părintele nu are posibilitatea de a coordona lucrarea de licenţă sau de master, dar nici stagiul doctoral al odraslelor lor. Cartea şi nici legea, nu interzic schimburile reciproce de coordonări, pe principiul, eu coordonez pe fii-tu la licenţă, tu coordonezi lucrarea lui fii-mea la master şi tot aşa.
Cândva, o doamnă mi-o bârfea pe şefa sa de catedră că o hărţuieşte. Am obţinut detalii şi i-am dat dreptate. Biata doamnă avea fiul care dădea examen de admitere pentru un post de preparator universitar. Cea care îi era şefă o târâse într-o deplasare tocmai în acel interval de timp.
După ce am stat de vorbă cu şefa, am aflat că fiul dădea concurs în catedra unde măicuţa lui era profesoară, unde tăticuţul lui era profesor, iar năşicul băieţelului era şeful comisiei de concurs. Probabil doamna dorea ca băieţelul său să ia zece cu felicitări sau ei să anunţe al mica publicitate, reuşita la concurs a fiului lor, cu o săptămână înainte de susţinerea probelor.
Societatea românească nu are coordonatele de a face ordine în această problemă, căci Constituţia noastră nu conţine cuvântul onoare şi acolo unde onoarea nu există se întâmplă toate ciudăţeniile pământului.
|