Şcoala - Corupţia

Deja peste tot suntem văzuţi ca fiind cei mai corupţi. nu prea cred că este aşa, din moment ce natura umană este predispusă la tot felul de nelegiuiri. Aşa cum cineva vede un deget într-un fel, iar altcineva vede acelaşi deget din alt unghi, tot aşa o aceeaşi faptă este interpretată diferit.
Ceea ce pentru unii este o eroare de neiertat, pentru altcineva este o bagatelă peste acre se trece cu vederea, fiind considerată ca lipsită de relevanţă.
Pentru sistemul educaţional, corupţia este un subiect ce suportă studii, cu condiţia să fie făcute de indivizi neafectaţi de imoralitate, aşa cum am văzut, întrucât unii autori ai studiului despre corupţia din învăţământ:
- vorbeau despre un subiect despre care habar nu aveau,
- obţinuseră finanţarea în mod ilicit, prin corupţie,
- au oferit nu un studiu, ci o improvizaţie.
Despre corupţie trebuie să vorbească:
- elevi, studenţi, masteranzi şi doctoranzi că o simt pe pielea lor,
- profesori, învăţători şi educatori că sunt beneficiari,
- părinţi, cunoscuţi şi rude care suportă cheltuielile,
- toţi cei care gravitează în a obţine oarece beneficii nemuncite.
Este necesar să spunem ce nu este corupţie.
Nu este corupţie atunci când un copil oferă un bucheţel de ghiocei învăţătoarei.
Nu este corupţie atunci când un elev oferă un mărţişor profesoarei dirigintă.
Nu este corupţie atunci când un student oferă o bomboană de ziua lui, asistentei de la seminar.
Nu este corupţie atunci când un elev oferă flori, directoarei, când i se înmânează premiul I.
Nu este corupţie atunci când în ziua examenului, se pune pe catedră o faţă de masă şi o vază cu flori.
Nu este corupţie atunci când un elev oferă o coală de hârtie profesoarei pentru a face o listă.
Oferirea unei limuzine sport, decapotabilă, profesoarei de mate de către elevul cu media calculată 9,80 pentru a i se rotunji media la 10 ca medie finală, este corupţie.
Oferirea unui sejur de lux în Bora-Bora profesoarei de muzică pentru a o îndupleca să nu-i mai dea numai note de 10 ci şi un şase elevului care a câştigat concursuri internaţionale de vioară, este corupţie.
Am participat la multe examene de bacalaureat şi ştiu care este atmosfera din licee. De aceea, a căuta corupţia în sistemul educaţional presupune mai întâi să fie definit acest flagel şi numai după aceea să se caute corupţii, căci altfel, se vor produce erori impardonabile, sancţionând primirea unui buchet de lalele de 5 lei, în timp ce se evaporă la doi paşi milioarde de euro prin ocolirea plăţilor de taxe către stat de cei care chiar derulează acte de corupţie şi nu orice fel de corupţie, ci acte de foarte mare corupţie.


Înapoi