|
De la primele întâlniri ale celor care s-au reunit pentru a cloci prima Constituţie de după 1989 mi-am dat seama că Parlamentul este o adunătură de indivizi:
- pe care nu-i recomandă nimic,
- gata să facă orice pentru a obţine privilegii,
- cu plăcerea de a se auzi vorbind,
- fără realizări notabile în vreo meserie,
- de o mediocritate revoltătoare,
- cu darul de a minţi cu seninătatea inconştientului.
Lucrurile s-au adeverit din clipa în care s-a obţinut unanimitatea zdrobitoare atunci când şi-au fixat salariile, lucru care se face şi acum, când opoziţia şi puterea se înfrăţesc pentru o clipă, căci dulceaţa cărnii ciolanului este cu mult mai importantă comparativ cu tot ceea ce-i separă, dar care nu se concretizează prin sumele care trebuie să le intre pe card lună de lună.
Ceea ce oferă parlamentul este de-a dreptul stânjenitor pentru muritorul de rând, căci cei ce-şi zic parlamentari:
- dorm în timpul şedinţelor,
- absentează după cum vor muşchii lor,
- nu propun legi,
- nu iau cuvântul decât foarte rar sau deloc,
- votează unii pentru alţii,
- dacă iau cuvântul se mahalagesc,
- privesc filme porno,
- etalează toalete cu mult peste veniturile lor,
- rămân muţi la întrebări despre gramatică,
- nu ştiu ce votează, lucru dovedit când sunt întrebaţi,
- cred că se pricep fix la orice,
- se schimbă prin traseism cameleonic,
- dau dovadă de lipsă de imaginaţie în a folosi figuri de stil,
- când sunt la putere nu mai dau dovadă de bun simţ.
Fiind aleşi pe liste, parlamentarii sunt nereprezentativi, lucru dovedit prin CV-urile lor, căci mulţi dintre ei nu au ce arăta că au făcut la viaţa lor înainte de a fi sub cupola parlamentului.
Mie mi se pare exagerat numărul de parlamentari pe care îi avem. Cele 27 de ţări care formează Uniunea Europeană, la o populaţie totală de 512.647.966 locuitori există un parlament de 751 de locuri. La noi, pentru o populaţie de 20.121.640 avem 122 de senatori si 273 deputaţi, adică 395 mandate.
Se zice că democraţia, deşi este o formă imperfectă, dar singura formă benefică pentru cetăţenii unei ţări, are costuri, deci rabdă baba la frumuseţe.
Noi mergem după proverbul că suntem prea sărac ca să ne cumpărăm haine ieftine, deci chiar dacă salariu minim pe economie este cu mult sub 400 euro pe lună, din mândria săracului, ne plătim aleşii cu indemnizaţii babane de 5.000 euro şi cu pensii suplimentare, pentru ceea ce nu au făcut de ne-au lăsat în marasmul în care ne zbatem mai rău ca peştele pe uscat.
Toate se produc doar că legile sunt prost făcute şi nimeni nu-şi asumă nimic, pentru că nicio eroare nu se plăteşte în vreun fel. La stat se stă şi leafa merge, chiar când muncim cu spor, încetişor, pe loc şi deloc.
Referendumul celor 300 a fost o bizarerie, o aiureală fără valoare.
|